Un document crucial, care a stârnit de-a lungul timpului multe controverse și scandaluri, a fost semnat de Nicușor Dan, în ultima sa zi de mandat ca primar al Bucureștiului. Mai exact, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a primit autorizaţia de construire pentru refacerea din temelii a Planşeului Unirii, obiectiv de infrastructură critică din centrul Capitalei.
Reamintim că Planșeul Unirii se află în stare avansată de degradare, conform ultimelor expertize tehnice. În luna martie 2025, Băluţă îl acuza pe Nicuşor Dan că blochează proiectul de refacere a Planşeului Unirii, ”intenţionat şi cu rea-credinţă”, iar reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 anunţau că pregătesc o plângere penală, împotriva primarului general.
Ce lucrări vor fi efectuate la Planșeul Unirii
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei sectorului 4, autorizaţia pentru refacerea Planşeului Unirii a fost semnată de către primarul general, Nicuşor Dan, în ultima sa zi de mandat la Primăria Capitalei, iar ca urmare a emiterii acestui document, vor fi efectuate următoarele lucrări:
- Regenerarea spaţiilor publice din zona Piaţa Unirii;
- Refacerea structurii cuvei râului Dâmboviţa;
- Refacerea din temelii a Planşeului Unirii (denumit pod);
- Refacerea reţelelor edilitare;
- Semnalizare şi marcaje rutiere;
- Sistematizări pe verticală;
- Executarea unor drumuri temporare;
- Executarea unor instalaţii de irigaţii;
- Intervenţii temporare asura fântânilor arteziene.
„Este foarte important să refacem placa de beton, veche de aproximativ 100 de ani”
În perioada următoare, reprezentanţii Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti vor programa o întâlnire de lucru cu constructorii, reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti şi reprezentanţi ai societăţilor distribuitoare de utilităţi, pentru a stabili, împreună, graficul de execuţie a lucrărilor.
„Mă bucură faptul că, în perioada imediat următoare, vom putea începe lucrările de consolidare şi de punere în siguranţă a întregii zone pietonele şi rutiere din Piaţa Unirii. Este foarte important să refacem placa de beton, veche de aproximativ 100 de ani, din centrul Bucureştiului şi să evităm posibile incidente neplăcute, aşa cum ne-au semnalat experţii tehnici care au analizat structura şi au evaluat tot ceea ce ţine de Planşeul Unirii.
Îi mulţumesc pentru colaborare şi pentru eliberarea autorizaţiei de construire Primarului General, Nicuşor Dan, şi îi urez succes în cea mai înaltă funcţie publică, aceea de Preşedinte al României”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
S-a stins conflictul dintre Nicușor Dan și Daniel Băluță
Reamintim că, în luna octombrie a anului trecut, primarul general Nicuşor Dan şi echipe ale Poliţiei Locale a Muncipiului Bucureşti s-au aflat într-un conflict cu reprezentanţi ai Primăriei Sector 4 şi Poliţiei Locale Sector 4, acolo fiind prezente echipe ale Poliţiei Capitalei şi Jandarmeriei.
Scandalul a pornit de la şantierul deschis de Primăria Sector 4 pentru consolidarea planşeului peste râul Dâmboviţa, zona fiind îngrădită. Primăria Sector 4 a demarat lucrările în baza unei autorizaţii emise de către Primăria Sector 3.
Nicuşor Dan a emis o dispoziţie pentru îndepărtarea gardurilor şi a utilajelor din zonă, prefectul Capitalei anunţând că va ataca actul administrativ.
Deşi în repetate rânduri Nicuşor Dan a cerut intervenţia Poliţiei, instituţia a transmis că este un litigiu civil care trebuie tranşat în instanţă, echipele de intervenţie fiind în zonă doar pentru ca scandalul să nu escaladeze. Ulterior, primarul Sectorului 4 a retras echipele din zonă.
La sfârşitul lunii aprilie a acestui an, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a prezentat un document emis de un contractor al Termoenergetica în care se preciza că plăcile de beton din zona bulevardului Dimitrie Cantemir au un grad de uzură avansat şi unele dintre acestea se sprijină pe conductele care transportă agentul termic. În document se avertiza că există un pericol iminent de prăbuşire a unor porţiuni de carosabil în zonă.
Planșeul din Piața Unirii se poate prăbuși la un cutremur de intensitate medie
Guvernul a decis, în aprilie 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii.
Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare. Ultimele expertize tehnice au arătat că structura are un risc seismic gradul I.
Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie. Problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2.