Acasă STIRI SPORTIVE Emil Săndoi, mulţumit de starea gazonului de pe Extensiv

Emil Săndoi, mulţumit de starea gazonului de pe Extensiv

597
0
Universitatea va juca în primul meci pe Extensiv împotriva Stelei. Gazonul, una din marile probleme pe care le-au ridicat suporterii, se prezintă în condiţi bune.

Asta spune Emil Săndoi, cel care a inspectat arena din Parcul Nicolae Romanescu. Potrivit acestuia, nu ar fi mari probleme în ceea ce priveşte iarba. Ba chiar ar fi în condiţii bune gazonul.

RECLAMĂ

 

“Am fost pe stadionul Extensiv în pauza aceea de trei zile dintre cantonamente. Gazonul arăta foarte bine, mai erau câteva zone unde nu crescuse iarba, dar am înţeles că vor fi acoperite cu fâşii de gazon. Până la urmă este un stadion pe care s-au mai disputat jocuri de primă ligă. Iar sacrificiul va merita. Sunt sigur că noul stadion va fi construit repede, într-un an, un an şi jumătate. Iar nu doar Craiova, ci întreaga Oltenie merită să aibă o astfel de arenă”, a declarat Săndoi.

 

De gazon se ocupă Titi Bîtlan, cel care asigură echipei meciuri în condiţii bune de joc de zeci de ani. Nu ar fi pentru prima oară când Titi Bîtlan ar face miracole într-un timp scurt, gazonul arenei din Bănie fiind de multe ori printre cele mai bune din ţară. Momentan, terenul este acoperit de o “patură” de zăpadă pentru asigurarea umidităţii şi bună însămânţare a gazonului care a fost plantat de pe Ion Oblemenco. Un alt rol pe care îl joacă zăpada este ferirea gazonului de temperaturi scăzute şi de îngheţ.

sursa://www.micapi.ro/articole/sport/emil-sandoi-multumit-de-starea-gazonului-de-pe-extensiv.html#sthash.ZDDg9Ab9.dpuf

RECLAMĂ
Articolul precedentCentrul vechi, împânzit cu video-camere
Articolul următorAccident GRAV de circulaţie în VÂLCEA soldat cu doi morţi şi patru răniţi, între care şi doi copii