Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a ajuns, miercuri, la ora 11.45, la DNA. Acesta este audiat, în calitate de martor, într-un dosar în care există suspiciune de corupţie privind retrocedări ilegale făcute de ANRP, potrivit România TV.
Emil Boc a declarat, la intrarea în sediul DNA, că a fost invitat la DNA în calitate de martor, însă nu a oferit mai multe amănunte, precizând că nu ştie despre ce dosar penal este vorba.
„Am fost invitat în calitate de martor, probabil într-un dosar de cercetare penală. Mai multe date nu am. Nu ştiu despre ce este vorba, aşa că nu mă pot pronunţa„, a declarat primarul Emil Boc.
Întrebat de jurnalişti dacă are emoţii legate de ce urmează să discute cu procurorii DNA, acesta a răspuns: „Nu am niciun fel de emoţii, pentru că nu am nimic de ascuns„.Fostul premier Emil Boc a mai fost audiat, în luna noiembrie 2015, tot în calitate de martor, în dosarul în care este anchetată Elena Udrea sub control judiciar pe cauțiune.