Tragedie românească în Italia. Emanuela Iacobuţă, o româncă de 40 de ani plecată în Italia, a fost găsită moartă, cu vânătăi pe corp, în locuinţa sa din localitatea Predappio Alta.
Emanuela Iacobuţă, o românca de 40 de ani, a fost găsită moartă în locuinţa din Italia, pe 16 august. Pe trupul femeii au fost decoperite mai multe vânătăi. Românca locuia acolo de aproximativ doi ani, alături de concubinul ei care lucrează ca şofer de camion.
Vânătăile de pe trupul Emanuelei par să fi fost provocate cu câteva zile înainte de deces, iar potrivit anchetatorilor, din primele investigaţii, decesul nu a avut o cauză violentă, scrie rotalianul.com.
Concubinul Emanuelei Iacobuţă a fost anchetat în trecut pentru violenţă domestică. Acesta a ajuns în faţa oamenilor legii după ce un vecin a semnalat că românca era agresată de acesta.
De-a lungul timpului, mai mulţi vecini au încercat să o convingă pe Emanuela Iacobuţă să-l denunţe oamenilor legii, însă ea nu a vrut niciodată. În urma autopsiei, se va stabili cauza morţii.
Acum, familia şi prietenii Emanuelei Iacobuţă îşi strigă durerea pe reţelele de socializare. Mai multe mesaje dureroase au apărut în mediul online după cumplita veste.
„Dumnezeu să te odihnească în pace, draga noastră Emanuela Iacobuță, nu te vom uita niciodată”, „Dumnezeu să te odihnească în pace, verișoara mea dragă, nu ne vine să credem, ne pare tare rău să auzim asemenea veste”, au scris două apropiate ale femeii.
Dana a murit în Italia, după ce a intrat în mare şi a leşinat
Recent, o altă româncă şi-a găsit sfârşitul în Italia, în timp ce se afla în vacanţă cu copiii. Dana Eftimie a intrat în mare, a leşinat şi nu şi-a mai revenit. În acest timp, copiii săi se jucau pe plajă, la câţiva metri distanţă.
Dana Eftimie ar fi suferit un ictus şi astfel, şi-ar fi pierdut simţurile. Soţul femeii de 38 de ani urma să li se alăture în vacanţă, în următoarea zi. Concediul familiei însă, s-a transformat într-o tragedie.
Sursa: Spynews