Un bărbat din București, în vârstă de 44 de ani, a fost reținut de polițiștii Secției 1, după ce a spânzurat un cățel de o țeavă de gaz, în zona Piața Universității.
Polițiștii au anunțat că l-au identificat și depistat pe bărbatul suspectat că ar fi ucis un cățel, în primele zile ale anului.
„În urma cercetărilor efectuate în cauză, la data de 4 ianuarie 2020, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție au depistat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, bănuit de săvârșirea faptei. Persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentată magistraților cu propunere legală. Cercetările continuă, cu cel bănuit în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, se arată într-o informare a Poliției.
Cățelul ucis și spânzurat în București a fost găsit vineri dimineață, 3 ianuarie 2020, lângă un bloc din zona Piața Universității.
O tânără a făcut teribila descoperire și a sunat la Poliție.
În urma anchetei, polițiștii au reușit să îl identifice pe suspect cu ajutorul unei camere de supraveghere.
Pe imagini se poate observa cum bărbatul, cunoscut ca om al străzii, merge pe o alee, fiind însoțit de cățelul pe care ulterior l-a spânzurat de o țeavă de gaz.
Trupul animalului a fost predat Institutului de Diagnostic şi Sănătate pentru Animale.
Cercetarille se desfăţoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.
Sursa: observator