Toți vrem să fim mai deștepți. În fiecare zi încercăm marea cu degetul, cu ajutorul cafelei băute dimineața. Ori a energizantelor pe timpul zilei. Nu ajută creierul.
Dimineața. Creierul pornește dacă îi spune ficatul. Ne explică un expert în bio-chimie:
Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: ”Apa băută pe stomacul gol este ceea ce se cheamă cheia de pornire a ficatului, îi activează reacții și, în baza acelor reacții, se descarcă o cantitate mare de glicogen, adică glucoza pe care o are sub formă de depozite, zahărul, și o trimite la creier. Acel glicogen este principalul combustibil pentru creier în totalitatea lui. Toată activitatea lui ține de oxigen si de glicogen sub forma depozitului, care îl face organismul în ficat”.
Lipsa unei cantități optime de apă duce la depresie
Cafeaua. Ceaiul verde. Ambele activează doar anumite părți din creier. Creierul e mai obosit după consum.
Ce se întâmplă dacă uit să beau apă? Ori supă. Sucurile de fructe, băuturile răcoritoare, cafeaua, alcoolul nu participă la hidratare. Fără apă, inima bate mai repede. Ca atunci când ne speriem.
Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: ”Lipsa unei cantități optime de apă duce la anxietate și acea anxietate generată de deshidratare poate sa conducă la depresie, sunt studii noi în acest sens. Este un stres foarte mare, da, pentru organism. Lipsa apei este un stres foarte mare”.
Un pahar mic pe oră. Este suficient.
Sursa: Pro TV