Puțină lume știe de drama pe care a trăit-o Dana Budeanu înainte de 1989, din cauză că părinții ei au fost discriminați de regim.
Totuși, numele tatălui acesteia a apărut recent într-un scandal de dare de mită în care au fost implicate mai multe companii energetice la nivel global.
Totuși, vedeta TV spune că a crescut într-o familie în care a primit iubire infinită și necondiționată.
Dana Budeanu, cunoscuta creatoare de modă, este fiica lui Adrian Guțilă și a arhitectei Lucreția Guțilă.
Vedeta este cunoscută în mediul online pentru sfaturile vestimentare pe care le oferă, iar mai nou se ocupă și cu politica, atât în mediul online, cât și la diferite apariții TV.
Recent, Dana Budeanu a surprins întreaga țară, când a început să plângă în direct, în timpul unei emisiunii TV.
Creatoarea de modă a discutat printre altele despre tatăl ei, în prezent în vârstă de 88 de ani, așa cum a precizat chiar ea.
Cine este tatăl Danei Budeanu
Deși se prezintă cu numele fostului soț, Radu Budeanu, chiar dacă sunt divorțați de câțiva ani buni, înainte de nuntă, celebra creatoare de modă era Dana Guțilă.
Potrivit celor de la Impact.ro, tatăl creatoarei Dana Budeanu a fost asociat într-o firmă, iar numele său a apărut într-un raport de dare de mită. În același raport apar mai multe companii de energie la nivel global.
Pe lista companiilor care au făcut afaceri cu Irak-ul la vremea respectivă, se numără mai multe companii mari din România, precum Rompetrol, Bulf Oil și Hash Ro Shipping Oil SRL, care au achiziționat țiței irakian. Pe aceeași lista sunt trecute și companiile care au livrat echipamente și au prestat servicii în domeniul petrolier, dintre acestea făcând parte Upetrom 1 Mai Ploiești, UPET Târgoviște, PCC Sterom Câmpina, Romtek Special Industries, Petrotub Român, Black Sea Technochim, Electronum, General Turbo, Sancamex.
Drama trăită de Dana Budeanu în copilărie
Recent, Dana Budeanu a postat un text emoționant și cu un puternic impact emoțional pentru persoanele care rezonează cu ea în sentimente, în care a vorbit despre familia ei. Designerul a evidențiat faptul că familia ei a fost extrem de discriminată în vremea comunismului.
„Provin dintr-o familie ai cărei părinți au fost discriminați EXTREM, pentru ca aveau «dosar prost»… am crescut superb, în iubire infinită și necondiționată, cu o mamă și un tată plini de povești de viață fantastice și tăceri la fel… m-au crescut niște părinți care au tăcut cândva, ca astăzi eu să pot vorbi cât vreau… m-au crescut niște oameni superbi, unici prin cât amar au dus în spate și-n suflet, fără să ne arate nouă, copiilor, nimic… și așa am făcut și eu cu fetițele mele, carora nu m-am plâns o dată şi cărora le am spus că totul este numai fericire şi iubire şi univers infinit… că aşa mi-au spus mie bunu şi buni, care-s pentru mine şi pentru ele nişte SFINŢI…
Am crescut cu poveşti superbe despre evrei, despre români, despre unguri, despre ţigani, despre ţărani, despre comunişti, despre liberali, despre securişti, despre miliţieni, despre bătrâni în egală măsură şi mereu intercalate şi cumva continuându-se una pe alta… am crescut într-un echilibru despre viaţa, despre lume, despre oameni… am crescut atât de frumos, încât nimeni nu-mi poate fura sufletul vreodată…”, a scris Dana Budeanu pe contul ei de Facebook.
Cine este Dana Budeanu
Dana Budeanu este una dintre cele mai mari voci în zona de online de mai bine de doi ani. Audiența ei pe rețelele de socializare este într-o creștere continuă. Frumoasa șatenă a intrat în atenția publicului o dată cu pamfleturile pe care le încarcă în mediul online.
Majoritatea oamenilor o percep pe Dana Budeanu ca fiind o femeie puternică, vocală și impunătoare, care pare că e de neclintit indiferent ce i s-ar întâmpla. Acesta este un lucru foarte adevărat, dar unii oameni au ocazia să îi vadă din când în când și latura sensibilă a talentatei creatoare de modă. Dana Budeanu nu s-a sfiit să declare în nenumărate rânduri că subiectul care o sensibilizează cel mai mult sunt bătrânii și în special familia ei. Așadar, drama trăită de Dana Budeanu în copilărie a marcat-o profund…
sursa:https://dromania.ro/drama-traita-de-dana-budeanu-pe-timpul-comunismului-parintii-ei-au-fost-discriminati-2-34417?fbclid=IwAR3ql_Ko6PMeYhygD7DMOZsEbRTRk1ld6CkOZ9v4UfbsmQuBSwRc5o_ST8o