Gigi Becali a anunțat strategia de transferuri! Omul de afaceri vrea să își facă echipă de Champions League, după ce a câștigat un nou titlu.
FCSB a câștigat matematic titlul în Superliga României, după remiza dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Gigi Becali, patronul echipei, a intrat în direct imediat după finalul meciului și a vorbit despre strategia de transferuri.
FCSB a câștigat titlul în Superliga! Ce planuri are Gigi Becali
Gigi Becali visează la o calificare istorică în Champions League. FCSB a făcut un sezon european foarte bun, ajungând până în optimile de finală ale Europa League. Omul de afaceri are mare încredere în jucătorii săi, dar vrea să întărească în continuare lotul.
Gigi Becali a anunțat jucătorii pe care îi vrea la FCSB: „Urmează să negociem, că n-am negociat nimic până acum”
Patronul campioanei României a vorbit despre interesul pentru vedeta de la Dinamo, Dennis Politic. El îl are pe listă și pe Alexandru Mitriță, cel care a făcut-o matematic campioană pe FCSB cu trei etape înainte de finalul sezonului.
„Ne trebuie neapărat un fundaș central și un atacant. După aia vedem. De exemplu, și Florin Tănase poate juca atacant și nu mai iau atacant, că revine Olaru. Cisotti și Olaru nu pot fi scoși din echipa asta. Sunt cei mai buni. Tănase nu e jucător valoros? Dar nu poate juca în fața lui Cisotti.
Despre Politic n-am mai vorbit, dar n-am renunțat la pistă. Urmează să negociem, că n-am negociat nimic până acum. Eu văd stilul de joc al anumitor jucători, cum conduce Politic mingea, ce execuții are. E un atacant bun, în stânga, acolo. Să vă spun cum iau eu jucătorii.
Bine, la Cisotti nu se pune problema, că acolo mereu auzeam numele lui la televizor, când juca la Galați. De Politic îmi place, de Mitriță, de Boateng – fundaș central.
Și Louis Munteanu, despre care a spus omul (n.r. Neluțu Varga) că nu-l dă. Eu nu iau jucători aiurea, așa. Cel mai mult curaj mi-l dă coeficientul”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.