La un an după arestarea a patru persoane suspectate că au discutat despre un plan de atac asupra preşedintelui francez Emmanuel Macron, doi noi suspecţi au fost prezentaţi vineri justiţiei antiteroriste, relatează AFP.
Cei doi bărbaţi, de 30 şi 45 de ani, au fost reţinuţi marţi, a declarat pentru AFP o sursă judiciară. Ei au fost inculpaţi vineri pentru „asociere de răufăcători teroristă” şi plasaţi în detenţie preventivă, potrivit acestei surse.
Potrivit unei alte surse apropiate de dosar, cei doi bărbaţi sunt suspectaţi că „au luat parte la reuniuni în cursul cărora au fost evocate planuri de acţiune violentă, în special împotriva preşedintelui Republicii”.
Implicarea lor a fost descoperită în cadrul investigaţiilor derulate de un an asupra unuia dintre protagoniştii afacerii, la domiciliul căruia au fost arestaţi mai mulţi suspecţi pe 6 noiembrie 2018, informează Agerpres.
În acea zi, şase simpatizanţi ai extremei drepte radicale au fost arestate. În final, patru dintre ei au fost inculpaţi, iar ceilalţi doi sunt în continuare în arest preventiv.
Anchetatorii au decis să intervină după ce au aflat despre deplasarea lui Jean-Pierre Bouyer, un pensionar şi principalul suspect, la unul dintre protagonişti la Moselle. Şeful statului era atunci prezent în regiune în cadrul periplului său prilejuit de centenarul sfârşitului Primului Război Mondial.
„Se pare că preşedintele Republicii era pentru ei o ţintă potenţială, deşi planul nu a fost dus la îndeplinire”, a declarat în 2018 secretarul de stat din Ministerul de Interne Laurent Nunez.
În centrul anchetei, Jean-Pierre Bouyer, de 63 de ani, administrator al paginii grupului „Barjols”, în Isere, care era un vector ar apelurilor sale înflăcărate cu accente de rebeliune, în special împotriva imigraţiei, considerată de el principala sursă a relelor pentru societatea franceză.
Într-o conversaţie interceptată de poliţie, acest pensionar a spus că intenţionează să-l atace pe şeful statului cu un cuţit de ceramică, nedetectabil la controalele de securitate.
Contactat la finalul anului trecut de AFP, preşedintele fondator al grupului „Barjols”, Denis Collinet, a relatat că a depus mărturie din proprie iniţiativă la poliţie pentru a respinge caracterul „violent” al mişcării şi apartenenţa sa la dreapta radicală.
Sursa: stirile ProTv