Acasă Stiri Donald Trump a fost rănit la un miting: ”Am simțit că glonțul...

Donald Trump a fost rănit la un miting: ”Am simțit că glonțul mi-a trecut prin piele, a curs mult sânge”. Atacatorul a fost ucis. FBI: A fost o tentativă de asasinat

233
0

Donald Trump a fost evacuat, rănit cu sânge vizibil la urechea dreaptă, de la un miting de campanie în statul Pennsylvania, nord-estul SUA, unde au fost auzite mai multe focuri de armă. Un participant la miting a fost ucis de împușcături, iar alți doi sunt grav răniți.

RECLAMĂ

FBI spune că a fost o tentativă de asasinat

UPDATE 8:45 

Biroul Federal de Investigaţii din SUA a confirmat că focurile de armă care l-au vizat sâmbătă pe Donald Trump la un miting de campanie în Pennsylvania au fost cu adevărat „o tentativă de asasinat”, relatează AFP şi Reuters.

„În această seară am asistat la ceea ce numim o tentativă de asasinat asupra fostului nostru preşedinte Donald Trump”, a declarat un oficial al FBI, Kevin Rojek într-o conferinţă de presă.

El a mai precizat că FBI este „aproape de a identifica” persoana care a tras asupra candidatului republican la alegerile pentru Casa Albă din SUA, dar că nu poate dezvălui identitatea şi că nu se cunoaşte motivul tentativei de asasinat.

De asemenea, conform FBI, „nu sunt motive” pentru a crede că există o „altă ameninţare” după acest atac.

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost rănit la ureche într-o aparentă tentativă de asasinat prin împuşcare în timpul unui miting electoral în Pennsylvania.

Pe lângă presupusul atacator, un spectator a fost ucis şi alţi doi au fost grav răniţi, a anunţat Secret Service, care este responsabil pentru protejarea preşedinţilor şi foştilor preşedinţi.

Cine e atacatorul lui Trump

UPDATE 8:30 A fost identificat atacatorul din Pennsylvania, care a tras mai multe focuri de armă în timpul mitingului electoral al lui Donald Trump

Biden a vorbit cu Trump

UPDATE ORA 5:45

Președintele american Joe Biden a vorbit la telefon cu Donald Trump după incidentul din Pennsylvania, în care candidatul republican la președinție a fost rănit la urechea dreaptă de un trăgător ce a fost, la rândul său, împușcat mortal de Secret Service.

„În această seară, președintele Biden a vorbit cu fostul președinte Trump. Președintele a vorbit, de asemenea, cu guvernatorul Pennsylvaniei, Josh Shapiro, și cu primarul din Butler, Bob Dandoy”, a declarat un oficial al Casei Albe, fără a menționa alte amănunte în legătură cu aceste discuții.

Presa americană a relatat că Biden a încercat să ia legătura telefonic cu Trump la scurt timp după tentativa de asasinat de la mitingul electoral din Butler, dar nu a putut vorbi imediat cu liderul republican.

Biden, care plănuia să rămână în statul Delaware până luni, a decis să revină mai devreme la Washington. El va fi ținut în continuare la curent în legătură cu investigația tentativei de asasinat asupra fostului președinte.

UPDATE ORA 4:36: 

Staff-ul de campanie al președintelui Joe Biden a trimis o notă către toți membrii, obținută de CNN, imediat după împușcătura de la mitingul fostului președinte Donald Trump, în care îndeamnă personalul să „abțină de la a publica orice comentarii pe rețelele sociale sau în public”.

„De asemenea, cerem tuturor să întrerupă comunicarea proactivă a campaniei pe toate platformele și în toate circumstanțele până când vom afla mai multe”, au scris managerul de campanie Julie Chávez Rodríguez și președintele Jen O’Malley Dillon în nota obținută de CNN.

La câteva minute după incident, oficialii de campanie Biden au decis să întrerupă toate comunicările de ieșire și să retragă reclamele TV.

UPDATE ORA 4:30:

Presupusul autor al focurilor de armă de la mitingul lui Donald Trump se afla în afara incintei în aer liber unde avea loc mitingul, a declarat la postul CNN procurorul comitatului Butler din statul Pennsylvania, Richard Goldinger.

„Nu ştiu cum a ajuns în locul unde se afla, dar era în afara incintei”, a declarat procurorul, adăugând că nu are informaţii despre identitatea sa

UPDATE ORA 4:00: 

Serviciul Secret a confirmat că un spectator a fost ucis și alți doi răniți.

„În timpul mitingului de campanie al fostului președinte Trump din Butler, Pennsylvania, în seara zilei de 13 iulie, la aproximativ 18:15, un presupus atacator a tras mai multe focuri spre scenă dintr-o poziție ridicată din afara locului de miting”, se arată în comunicat.

„Personalul Serviciului Secret al SUA l-a neutralizat pe trăgător, care acum este decedat. Serviciul Secret al SUA a răspuns rapid cu măsuri de protecție, iar fostul președinte Trump este în siguranță. Un spectator a fost ucis, iar doi spectatori au fost răniți grav. Acest incident este în prezent investigat. Serviciul Secret a anunțat FBI-ul.”

Prima reacție a lui Trump

UPDATE ORA 3:50: 

Donald Trump a emis o declarație cu privire la atacul din Pennsylvania, pe contul său de Truth Social.

„Vreau să mulțumesc Serviciului Secret al Statelor Unite și tuturor forțelor de ordine pentru răspunsul lor rapid la atacul care tocmai a avut loc în Butler, Pennsylvania. Cel mai important, vreau să transmit condoleanțe familiei persoanei de la miting care a fost ucisă și, de asemenea, pentru familia unei alte persoane care a fost grav rănită. Este incredibil că un astfel de act poate avea loc în țara noastră cu un glonț care mi-a străpuns partea superioară a urechii drepte, mi-am dat seama imediat că ceva nu era în regulă, am auzit un șuierat, împușcături și imediat am simțit că glonțul mi-a trecut prin piele, a cusr mult sânge și mi-am dat seama ce s-a întâmplat”

UPDATE ORA 3:30: 

Un participant la mitingul lui Trump a povestit ce a trăit în timpul atacului la adresa fostului președinte. n „Inițial părea că s-a tras cu petarde”, a declarat Joseph Mine pentru CNN din Butler, Pennsylvania, unde au avut loc împușcăturile.

„Jumătate din mulțime de la capătul îndepărtat al mitingului a crezut că este un fel de glumă ciudată, cealaltă jumătate a mulțimii știa că nu este și încerca să împingă sau să convingă restul mulțimii că e ceva serios. Cred că toată lumea și-a făcut o idee – foarte repede – că era o situație periculoasă”, a spus el.

El a povestit că a văzut un bărbat în gradenele de lângă el, lovit în cap de focuri de armă și o altă femeie din apropiere fiind lovită în braț. El a spus că este greu de dat seama din ce direcție vine focul și a adăugat că poliția s-a mișcat rapid pentru a curăța gradenele.

„Este ceva la care nu te aștepți… este foarte șocant”, a adăugat el. „Nu ar trebui să fim la un nivel de discurs politic public în această țară în care se întâmplă asta, parcă ar fi 1960.”

UPDATE ORA 2.40: 

Liderii internaționali scriu mesaje de sprijin pe rețelele sociale după ce fostul președinte Donald Trump a fost rănit sâmbătă la un miting din Pennsylvania.

  • Premierul israelian Benjamin Netanyahu: „Eu și Sara am fost șocați de atacul asupra președintelui Trump. Ne rugăm pentru siguranța lui.”
  • Președintele Honduras, Xiomara Castro de Zelaya: „ Violența generează și mai multă violență. Îmi pare rău pentru ceea ce se întâmplă în procesul electoral din Statele Unite. Solidaritatea mea cu @realDonaldTrump.”
  • Premierul ungar Viktor Orbán:  „Gândurile și rugăciunile mele sunt la președintele @realDonaldTrump în aceste ore negre.”

UPDATE ORA 2:30: Atacatorul a fostanihilat de agenții Secret Service. Presa americană scrie că ar fi fost doi lunetiști care au tras spre Trump de la câteva sute de metri distanță. Unul dintre ei ar fi rănit, în stare gravă, scrie New York Post. 

AP anunță că atacatorul a fost împușcat. 

Știrea inițială:

Reporterii de la mitingul din Butler, Pennsylvania, unde fostul președinte Donald Trump a fost scos în afara scenei, au raportat că au auzit „o serie de explozii puternice sau bubuituri puternice” înainte ca agenții Serviciului Secret să se ducă spre Trump.

„Serviciul secret a mers și l-a acoperit imediat pe președintele Trump”, susțin jurnaliștii prezenți.

Fostul președinte tocmai începuse să vorbească când s-au auzit cinci împușcături și a căzut, înconjurat de agenți ai Serviciului Secret.

„Și apoi cel mai rău președinte din istoria țării noastre a preluat conducerea. Și uite ce s-a întâmplat cu țara noastră. Probabil 20 de milioane de oameni [au venit ilegal]. ”, a spus Trump înainte să se audă focuri de armă, relatează Fox News.

Trump a căzut la pământ și a fost acoperit de agenții serviciilor secrete. El a fost ridicat de către personalul de securitate și avea sânge pe față. Trump țipa și ridica pumnul înainte de a fi alungat de personalul de securitate.

Trump a fost auzit spunându-i echipei sale de securitate „lasă-mă să-mi iau pantofii”, în timp ce l-au scos în picioare și l-au luat de pe scenă. 

Trump a fost apoi dus într-un vehicul și evacuat de la fața locului. Incidentul a avut loc la câteva momente după ce acesta a urcat pe scena de la miting.

„Am auzit o grămadă de… zgomote puternice. La început m-am gândit: asta e de la artificii? Dintr-o dată toată lumea a început să țipe”, a spus Alayna Treene de la CNN, care a raportat de la miting.

Serviciul Secret l-a scos pe Donald Trump din zonă și a anunțat că fostul președinte este în siguranță. 

Purtătorul de cuvânt al lui Donald Trump, Steven Cheung, a spus că fostul președinte „este bine”. 

„Președintele Trump mulțumește forțelor de ordine  pentru acțiunea lor rapidă în timpul acestui act odios. Este bine și este verificat la o unitate medicală locală. Vor urma mai multe detalii”, a spus Cheung într-un comunicat.

Președintele Joe Biden a fost întrebat de reporteri, la ieșirea de la o slujbă religioasă, dacă a fost informat despre incidentul de la mitingul lui Trump, și a răspuns că nu.

Guvernatorul democrat din Pennsylvania, Josh Shapiro, a condamnat sâmbătă violența politică și a spus că a fost informat despre incidentul de la mitingul lui Donald Trump.

„Violența împotriva oricărui partid politic sau lider politic este absolut inacceptabilă”,  a postat Shapiro pe X .

„Am fost informat despre situație. @PAStatePolice sunt la fața locului în comitatul Butler și lucrează cu partenerii noștri federali și locali.”, a spus guvernatorul.

SURSA:https://www.antena3.ro/externe/donald-trump-a-fost-ranit-la-un-miting-s-au-auzit-focuri-de-arma-si-a-fost-evacuat-de-secret-service-715331.html

RECLAMĂ
Articolul precedent„Te astept la fereastra” Este cea mai nou melodie semnat Mihaela Sultan
Articolul următorMartor la tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump, intervievat de BBC: „Le-am arătat polițiștilor un tip cu o pușcă, târându-se pe acoperiș, și ei, nimic”