Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală aflându-se în serviciul de patrulare, în comuna Terpeziţa, sat Căciulatul, au efectuat azi noapte semnal regulamentar de oprire unui autoturism şi întrucât acesta nu s-a conformat au procedat la urmărirea acestuia pe DC 103 şi DC 102 unde s-a reuşit oprirea autovehiculului.
RECLAMĂ
Poliţiştii l-au identificat pe conducătorul auto în persoana unui bărbat de 56 de ani, din Craiova, iar pentru că emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Urgenţa Spitalului nr. 1 Craiova, unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, in cauza fiind intocmit dosar penal. sursa: gds.ro
RECLAMĂ