Poliţiştii Serviciului Ordine Publică împreună cu jandarmi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare şi lucrători ai Direcţiei Silvice Dolj au organizat o acţiune în judeţ pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, circulaţiei şi comercializării ilegale a materialului lemnos
În urma controalelor efectuate oamenii legii au constatat 2 fapte de natură penală şi alte 60 de abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 18.000 de lei. Totodată, poliţiştii au confiscat 3,4mc material lemnos în valoare de aproape 1000 de lei.
În cadrul acţiunii a fost identificat Creţu Ştefan, de 40 de ani, din comuna Bucovăţ, judeţul Dolj, care a tăiat 6 arbori de esenţă gârniţă, din Cantonul 21 Bucovăţ, valoarea prejudiciului fiind stabilită la suma de 663,42 de lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere şi sustragere de material lemnos. Materialul lemnos a fost confiscat şi lăsat în custodia reprezentanţilor Ocolului Silvic Craiova.
În urma controlului efectuat în comuna Amărăştii de Jos fost depistată Zisu Riţa, de 26 de ani, din satul Ocolna, în timp ce transporta într-un vehicul cu tracţiune animală cantitatea de 0,468 m3, material lemnos, esenţă salcâm, fără documente legale de provenienţă. A fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 2.200 de lei. Materialul lemnos a fost confiscat şi lăsat în custodie Ocolului Silvic Dăbuleni. SURSA: gds.ro