Alina Lupu, un medic tânăr foarte apreciat în Craiova, a decedat noaptea trecută, după o lungă suferință. Aceasta a fost medic primar Medicină de Urgență – UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean Dolj și SMURD Craiova. Colegii de la UPU și SMURD Craiova au transmis un mesaj emoționant, în care-i mulțumesc pentru toată munca sa și pentru viețile pe care le-a salvat.
Azi noapte a încetat din viață, după o lungă suferinţă, Dr. Alina Lupu – Medic primar Medicina de Urgență – UPU din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Dolj şi SMURD Craiova.
Doamna doctor, vă mulțumim că ati salvat vieți, că ati dat şansă multor oameni să trăiască, că aţi învins moartea chiar şi cu mîinile goale si ne cerem iertare în fața lui Dumnezeu că noi oamenii de rînd nu am făcut atît de mult pentru dumneavoastră. Dumnezeu a dorit să vă ia la El,în lumea celor drepți, că poate şsi acolo e nevoie de medici. Dumnezeu să vă odihnească în pace şi să vă fie țărîna usoară! Condoleante familiei, colectivului UPU si SMURD Craiova !, se arată într-un mesaj ISU Dolj.
Sursa: gds