Acasă Stiri Directoarea DSP Brașov, săltată de DNA după ce a informat spitalele cu...

Directoarea DSP Brașov, săltată de DNA după ce a informat spitalele cu privire la controale. Ce beneficii a obținut în schimb

17
0

Directoarea DSP Brașov, Ancuța Ofelia Blănaru, a fost pusă sb control judiciar după ce a anunțat spitalele când urmau să fie controlate. Ce beneficii a primit în schimb

Este anchetă după ce directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, Ancuța-Ofelia Blănaru, este acuzat că a anunțat spitalele cu privire la controalele ce urmau să se efectueze. Astfel, angajații unităților medicale se pregăteau corespunzător. În acest context, ea a fost pusă sub control judiciar. Ce beneficii a primit în tot acest timp.

Directorul DSP Brașov anunța spitalele înainte de controale. Ce obținea în schimb

Directoarea executivă DSP Brașov este acuzată că a oferit informații ce nu erau destinate publicității. Aceasta a contactat reprezentanții Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi ai Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov în legătură cu un control. Astfel, personalul medical avea timp să se pregătească și să întâmpine inspectorii cu toate actele în regulă.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 24 octombrie 2025, faţă de inculpata BLĂNARU ANCUŢA-OFELIA, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, pentru săvârşirea pentru săvârşirea a trei infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, anunţă luni DNA.

Anchetatorii susțin că aceste lucruri s-au întâmpat în datele de 25 martie 2025 și 4 octombrie 2025. Astfel, în schimb, aceasta „ar fi beneficiat din partea angajaţilor spitalului de facilitarea şi urgentarea internării/externării unor persoane apropiate, de realizarea unor investigaţii medicale şi analize medicale gratuite, precum şi pentru programarea mai rapidă a acestora”, precizează DNA.

Aceasta a fost pusă sub control judiciar

Autoritățile au mai transmis faptul că Ancuța-Ofelia Blănaru a fost pusă sub control judiciar. În acest context, ea trebuie să respecte o serie de obligțaii. Trebuie să se prezinte de fiecare dată când este chemată la sediu, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu exercite funcţia de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov .

Sursa: Directoarea DSP Brașov, săltată de DNA după ce a informat spitalele cu privire la controale. Ce beneficii a obținut în schimb – Fanatik News

Lasă un răspuns