Românii vor plăti facturi uriaşe la gaze. Acest lucru se va întâmpla de la 1 aprilie, de îndată ce statul nu va mai acorda compensaţiile la energie, iar plafonarea preţurilor va dispărea.
Pentru cei care încheie acum contracte noi, gazele se vând la tarife şi de cinci ori mai mari
Românii nu vor plăti însă deocamdată aceste preţuri astronomice, atât timp cât sunt în vigoare legiile plafonării şi compensaţiei. Adică până la sfârşitul lunii martie.
Cu aceste tarife uriaşe, în mod normal, clientul ar fi trebuit să plătească 186 de lei pe 22 de metri cubi de gaze. Datorită plafonarii şi a compensaţiilor primite de la stat, clientul va plăti însă doar 66 de lei, deci va face o economie de 120 de lei.
Statul îşi va lua însă mâna de pe consumatori începând cu 1 aprilie. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei consideră că aceste măsuri de sprijin ar trebui prelungite.
În schimb, asociaţia Companiilor de Utilităţi din Energie susţine că aceste ajutoare nu ar trebui să fie acordate tuturor.
Gazele s-au scumpit cu 49%
Deocamdată, autorităţile nu ştiu ce se va întâmpla când dispare sprijinul statului.
Dintre toate bunurile şi servicile, în ultimul an, gazele s-au scumpit cel mai mult, cu 49%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Scumpiri fără precedent în România. Oamenii cumpără alimente mai puţine
Scumpiri fără precedent în România. Pâinea cea de toate zilele costă 2 lei. Un litru de ulei aproape 11 lei. Institutul Naţional de Statistică a publicat datele şi avem produsele care s-au scumpit cel mai mult, raportat la noiembrie anul trecut.
Astfel, preţul uleiului a crescut cel mai mult cu peste 28 de procente. Din noiembrie anul trecut până acum.
Cartofii s-au scumpit cu aproape 23 de procente, foarte mult dacă ne gândim la consum. Un alt aliment de bază a cărui preţ a explodat este pâinea care e mai scumpă cu peste 9%.
sursa:https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/scumpiri-gaze-compensatii-stat-energie-623047.html