Aproape 200 de persoane lipsite de libertate au lucrat anul trecut pe șantiere, în ateliere sau fabrici, aducând închisorii din vestul țării un venit de peste 10 milioane de lei, echivalentul a peste 2 milioane de euro.
Suma obținută în 2024 a fost mai mare cu 30% față de anul anterior, conform purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Arad, George Andrei Băeţan, citat de Agerpres.
Unul dintre locurile în care muncesc zeci de deţinuţi este o fermă de porci deschisă de Penitenciarul Arad în urmă cu un an. Aceasta se află la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Arad, la graniţa cu Ungaria, în localitatea Variaşu-Mare şi funcţionează ca secţie externă a penitenciarului.
Ferma, deschisă în urma unui parteneriat public-privat, poate găzdui permanent până la 50 de deţinuţi repartizaţi la regimul semideschis şi care nu au comis infracţiuni cu violenţă.
Din câştigul lunar al unui deţinut, 40% îi rămâne, în timp ce 60% intră în contul penitenciarului, care foloseşte banii la plata parţială a cheltuielilor cu utilităţile, pentru hrana sau medicamentele celor privaţi de libertate, dar şi pentru investiţii.
Persoana condamnată poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din veniturile încasate pentru munca prestată, iar 10% se consemnează pe numele său la Trezoreria Statului, suma urmând să fie încasată în momentul punerii în libertate.
Anul trecut, la Penitenciarul Arad erau încarcerate aproximativ 1.500 de persoane.