Acasă Stiri Deszăpezirea Craiovei – prima repriză

Deszăpezirea Craiovei – prima repriză

837
0

527 de angajaţi ai municipalităţii şi 55 de utilaje au fost angrenate în curăţarea zăpezii de pe străzile oraşului, 276 de tone de nisip şi sare fiind împrăştiate pe carosabil pentru a împiedica formarea gheţii

RECLAMĂ

Peste 500 de persoane şi zeci de utilaje au intervenit începând de duminică seară pentru a deszăpezi străzile Craiovei, au anunţat Primăria Craiova şi SC Salubritatea Craiova SA. „La nivelul municipiului Craiova, traficul s-a desfăşurat în condiţii normale de iarnă şi nu au existat căi rutiere înzăpezite“, se menţiona într-un comunicat de ieri al municipalităţii. Cu toate astea, craiovenii s-au arătat nemulţumiţi de operaţiunile de deszăpezire.

Intervenţie de cu seară

Potrivit municipalităţii, deszăpezirea a început de duminică, de la ora 22.00, când două maşini specializate au bătut în lung şi-n lat străzile oraşului, pentru a împrăştia material antiderapant (amestec de nisip şi sare). Cum ninsoarea nu contenea, iar stratul de zăpadă creştea simţitor, deszăpezirea ar fi început în forţă la ora 3.30, când 34 de utilaje au fost scoase din garaj pentru a curăţa străzile. Numărul maşinilor angrenate în operaţiunile de deszăpezire a ajuns la 55, ieri-dimineaţă, între orele 7.00 – 11.00. A fost vorba nu doar de utilajele proprii ale Salubrităţii, ci şi de cele ale Delta ACM ‘93 Bucureşti, pe care Salubritatea le-a închiriat, cu tot cu şoferi, de la SC Grant CPC SRL din Popeşti-Leordeni. La intervenţie s-au folosit 276 de tone de amestec antiderapant şi 7,5 tone de clorură de calciu, pentru a se împiedica formarea gheţii. De asemenea, au fost angrenate în această activitate 272 de angajaţi ai Salubrităţii, 215 salariaţi ai RAADPFL Craiova şi încă 40 de la Termo Craiova SRL.
„Au fost curățate, în prima etapă a intervenției, arterele principale ale orașului și, ulterior, străzile secundare din cartiere. În prezent, o parte din personalul SC Salubritate Craiova SRL lucrează pentru curățarea trotuarelor din dreptul stațiilor mijloacelor de transport în comun, a căilor de acces către instituțiile publice din municipiu, precum și a refugiilor de pietoni ale stațiilor de tramvai“, anunţa ieri după-amiază un comunicat al Salubrităţii.
„Fac apel la cetățenii Craiovei să parcheze autovehiculele doar în locuri special amenajate în acest sens, să folosească, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun și să depoziteze zăpada doar pe spațiile verzi, nu pe partea carosabilă. În acest fel, vom putea curăța mai ușor străzile și nu vom avea parte de blocaje în trafic“, a spus Cristian Ștefan Popescu, administratorul SC Salubritate Craiova SRL.

„Cu ce dracu’ au dat ăştia? Cu ciment?“

Locuitorilor Craiovei nu li s-a părut însă că operaţiunile de deszăpezire au mers chiar ca pe roate.
„Ce deszăpezire au făcut ăştia? Au curăţat şi ei vreo câteva străzi prin centru, dar între blocuri sau pe la periferie zăpada a rămas neatinsă. Dacă ar fi început din timp, puteau să intre şi printre blocuri, nu să ne chinuim noi să ieşim prin troiene cu maşinile“, spunea, supărat, Marius Popescu, din Brazda lui Novac, în timp ce se chinuia să-şi scoată la lumină Loganul de sub zăpadă.
„Au deszăpezit de n-au mai putut! N-au curăţat străzile, ci doar au împrăştiat nu ştiu ce pe ele, transformând totul într-o zloată prin care înoată maşinile!“, comenta un vecin al său.
Alt craiovean era nemulţumit de aşa-zisul material antiderapant împrăştiat pe timpul nopţii pe carosabil. „Cu ce dracu’ au dat ăştia? Cu ciment? Că s-a amestecat cu zăpada şi s-a întărit, făcându-se ca un fel de patinoar“, susţinea Valeriu Nicolae din Craioviţa Nouă.
„Parcă să zic, totuşi, că a fost mai bine deszăpezit oraşul decât în alţi ani. M-a uimit, spre exemplu, faptul că dimineaţa, la 7.00, am găsit curăţată de zăpadă zona dintre blocurile din apropierea Bigului din Brazdă. Aşa ceva n-am văzut niciodată! Dar asta oricum n-a fost cine ştie ce zăpadă, ca să fie probleme cu deszăpezirea“, susţinea, pe de altă parte, Marius Iordache.

Amenzi pentru necurăţarea trotuarelor

Autoritățile locale reamintesc locuitorilor orașului și agenților economici că au obligația să îndepărteze gheața și zăpada în fața imobilelor pe care le dețin sau în care locuiesc, imediat după oprirea intemperiilor, și să presare nisip sau alte materiale antiderapante pe trotuare, în caz de polei. Nerespectarea acestor prevederi din cadrul „Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum și stabilirea, constatarea și sancționarea faptelor care constituie contravenții“, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 319/2009, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei, în cazul persoanelor fizice, și 1.000 și 2.500 de lei, în cazul persoanelor juridice.
Același regulament prevede faptul că locuitorii orașului și agenții economici pot fi sancționați pentru neînlăturarea sloiurilor de gheață de la streșinile imobilelor pe care le dețin sau în care locuiesc, caz în care amenda este cuprinsă între 500 și 2.500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv între 1.000 și 2.500 de lei, în cazul persoanelor juridice.
sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentBenone Sinulescu, blocat in casa: “Zapada este de jumatate de metru! A nins doua zile si doua nopti”
Articolul următorCostin Mărculescu: „Oana mi-a zis ca îl iubeşte pe Pepe de moare şi că îi crapă inima în ea că a uitat-o prea repede”