Acasă Stiri Descinderi ale procurorilor DNA la Ministerul Finanţelor. Sunt vizate contracte ale Loteriei...

Descinderi ale procurorilor DNA la Ministerul Finanţelor. Sunt vizate contracte ale Loteriei Române

636
0

O serie de percheziţii au loc, miercuri, la sediul Ministerului Finanţelor Publice, sub conducerea procurorilor DNA. Ancheta vizează ridicarea mai multor documente, în special contracte privind Loteria Română. Cel mai probabil, în centrul anchetei se află contractele cu firma grecească Intralot, informează România TV.

RECLAMĂ

Direcția Națională Anticorupție a ridicat de la sediul Ministerului Finanţelor o serie de documente de la Corpul de Control al ministrului cu privire la verificările efectuate la Loteria Română. „DNA nu face percheziții la Ministerul Finanțelor Publice (MFP), ci a solicitat unele documente referitoare la verificările efectuate de Corpul de Control al Ministrului la C.N. Loteria Româna. Solicitarea a fost făcută în data de 28 septembrie a.c., prin intermediul unei adrese scrise. Precizăm că solicitarea de documente de către DNA este o practică obișnuită și subliniem că Ministerul Finanțelor Publice pune la dispoziția DNA toate documentele solicitate”, se menționează în comunicatul MFP.

Surse judiciare afirmau anterior acțiunea procurorilor DNA – Structura Centrală a fost demarată după ce Corpul de Control al ministrului Finanțelor ar fi refuzat să trimită un raport.

Procurorii DNA vizează date despre contractele dintre Loteria Română și compania Novomatic, potrivit unor surse care susțin că raportul ar semnala nereguli cu privire la anumite contracte încheiate de Loteria Română. Cum documentul nu a fost transmis procurorilor, aceştia au descins la sediul MPF pentru a obţine documentele.

RECLAMĂ
Articolul precedentScene incredibile la Municipal: iubita lui Sorin Oprescu, alungata de la patul lui! Politistii care l-au pazit non-stop pe fostul primar al Capitalei nu i-au permis sa stea langa el desi e ditamai sefa la Terapie Intensiva!
Articolul următorVătăjelu: Nu poţi pleca de la Craiova când nu ai făcut nimic extraordinar pentru echipă