Acasă Stiri Declaraţii halucinante ale bărbatului care a profanat mormântul lui Arsenie Boca: „El...

Declaraţii halucinante ale bărbatului care a profanat mormântul lui Arsenie Boca: „El mi-a cerut să-l dezgrop”

3350
0

Bărbatul care a profanat mormântul părintelui Arsenie Boca a fost reţinut pentru 24 de ore. El a fost surprins de măicuţe în timp ce săpa mormântul părintelui şi tot ele au alertat poliţia. Speriat bărbatul a fugit în pădure, dar a fost găsit după şapte ore de căutări. După ce a fost încătuşat, profanatorul a mărturisit că Arsenie Boca i-a poruncit să-l scoată din mormânt şi că a vrut să vadă cu ochii lui dacă părintele e sfânt şi dacă trebuie să fie canonizat.

RECLAMĂ

„El mi-a poruncit, în numele Tatălului, Fiului şi Sfântului Duh”, a strigat bărbatul care a profanat mormântului părintelui Arsenie Boca după ce a fost reţinut de politişti.

Mormântului lui Arsenie Boca a fost profanat vineri seara. În jurul orei 23.00, bărbatul a fost surprins de una dintre măicuţe în timp ce sapa la mormântul lui Arsenie Boca. Aceasta a sunat imediat la numărul de urgenţă 112. Poliţiştii şi jandarmii au sosit rapid la faţa locului, însă făptaşul a reuşit să dispară în noapte. Omul reuşise să sape o groapă de aproximativ 50 de centimetri. Câteva ore mai târziu, bărbatul a fost prins şi a fost dus la audieri.

După ce a fost încătuşat, a făcut declaraţii halucinante.

„Sfântul Ardelului, Sfântul Mare Preacuvios părinte Arsenie Boca, mi-a poruncit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, binecuvântată să fie împăraţia Tatălui, a fiului şi a Sfântului Duh. Preafericite parinte patriarch convoacă membrii Sfântului de urgenţă şi Sfântul aşteaptă să iasă afara din groapă. Te roagă tatăl, fiul şi Sfântul Duh”, a strigat bărbatul.

Ioan Chiuzbăian are 45 de ani suferă de ciroză şi venise din judeţul Maramureş. A ajuns încă de miercuri la Prislop şi le-a cerut găzduire măicuţelor sub pretextul că vrea să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta.

Ioan Chiuzbăian are 45 de ani suferă de ciroză şi venise din judeţul Maramureş. A ajuns încă de miercuri la Prislop şi le-a cerut găzduire măicuţelor sub pretextul că vrea să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca.

În timp ce profanatorul a ajuns după gratii, măicuţele au rearanjat rapid mormântul. Au pus pământul la loc şi au adus mai multe flori.

Arsenie Boca a fost unul din cei mai mari duhovnici ai României. A fost arestat, torturat de fosta Securitate și alungat de la mănăstire, pentru convingerile religioase. A lăsat mai multe profeții, unele chiar pe zidurile Bisericii Drăgănescu, pe care a pictat-o. A murit pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia şi a fost înmormântat la Prislop.

RECLAMĂ
Articolul precedentCristina Calangiu, fost viceprimar al Craiovei, rămâne în arest preventiv
Articolul următorCruduta provoaca scandaluri uriase ca “burlacita”! Doi barbati s-au incaierat pentru ea la filmari