Gheorghe Dincă, alias „Monstrul din Caracal”, a pierdut lupta cu reprezentanții Penitenciarului Craiova, pe care îi acuzase că i-ar fi încălcat drepturile.Din spatele gratiilor, unde va sta 30 de ani, Gheorghe Dincă a oferit un interviu în cadrul căruia a susținut că a fost acuzat de crimă pe nedrept, iar declarațiile pe care le-a dat în fața anchetatorilor ar fi fost smulse sub tortură. După acest interviu, pe numele lui Dincă a fost întocmit un raport de incident și mutat într-o altă cameră.După condamnare, acesta ar fi fost, potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), mutat din nou. De această dată, Dincă a fost transferat pe Secția pentru protejați, acolo unde sunt închiși violatorii, pedofilii, dar și foștii polițiști ori politicieni, considerați „persoane vulnerabile”.Considerând că măsura ar fi fost luată ilegal, Dincă a deschis un proces, iar recent a primit și răspunsul magistraților. „Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul DINCĂ GHEORGHE împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Craiova nr. 513/13.09.2022 în dosar nr. 513/JS/2022. Menţine Încheierea atacată. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”, a decis instanța.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/decizie-de-ultima-ora-in-razboiul-dintre-monstrul-din-caracal-si-sefii-puscariei-hotararea-este-definitiva-293052.html