În încercarea de a scăpa de plata daunelor stabilite de instanță, în valoare de 25 de milioane de euro, firma Hexi Pharma a deschis, prin reprezentanții legali, un proces, însă, recent, cererea a fost respinsă.
- Hexi Pharma a pierdut procesul în care cerea anularea datoriilor
- Firma este obligată să plătească 25 de milioane de euro
- Toți inculpații au scăpat, fiindcă faptele s-au prescris
Hexi Pharma a apelat la o cale extraordinară de atac, revizuirea, încercând să evita achitarea despăgubirilor de 25 de milioane de euro acordate de instanța care i-a achitat definitiv pe toți inculpații. Procesul a fost deschis împotriva a zeci de unități spitalicești din țară, cărora Hexi Pharma le livrase dezinfectanți diluați, neconformi. Invocând hotărârea definitivă prin care s-a dispus iertarea tuturor inculpaților, Hexi Pharma a cerut anularea daunelor acordate, însă judecătorii au decis: „Respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare prin BPI, ce se va depune la CAB Secţia a VI-a Civilă”.
Inițial, foștii directori ai companiei au fost condamnați de Tribunalul București, la 3 ani, respectiv 3 ani și 8 luni de închisoare, iar firma a primit o amendă penală de 2,6 milioane de lei. După rejudecare, Curtea de Apel a anulat pedepsele, ca urmare a intervenirii prescripției, Hexi Pharma fiind obligată să plătească mai multor zeci de spitale din țară despăgubiri. Conform deciziei Tribunalului București, Hexi Pharma a fost obligată să plătească un prejudiciu de aproximativ 125 milioane lei, reprezentând contravaloarea produselor biocide neconforme achiziţionate de sute de spitale din ţară.
Sursa: Decizie de ultimă oră în dosarul Hexi Pharma / Miza: 25 de milioane de euro! | Spynews.ro