Într-o încercare disperată de a ieși din arest, fotbalistul-politician care a bătut o pensionară, ca să îi fure banii de pâine și telefonul, a plâns în fața judecătorilor, implorându-i să-l lase acasă, la copil, însă magistrații n-au fost prea impresionați de teatrul infractorului.
- Fotbalistul arestat pentru tâlhărie calificată rămâne după gratii
- El ceruse să fie lăsat în arest la domiciliu, însă judecătorii i-au respins cererea
- El a făcut un adevărat spectacol în fața instanței
Cătălin-Valentin Humă, fotbalist și politican în comuna Traian din județul Brăila, și complicele său, Marcel Grigorescu, au rămas după gratii, în pofida show-ului de zile mari pe care l-au făcut în fața instanței. Primul a jurat, cu lacrimi în ochi, că se face băiat cuminte și că nu va mai bate pensionare ca să le fure banii, implorându-i pe magistrați să-l lase să meargă acasă, ca să își vadă copilul.Însă Tribunalul Brăila a respins contestațiile tâlharilor, hotărând: „Menţine, ca fiind legală şi temeinică, măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii HUMĂ CĂTĂLIN VALENTIN şi GRIGORESCU MARCEL (măsură dispusă prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din data 29.09.2020, în dosarul nr. 14223/196/2020 al Tribunalului Brăila), începând cu data de 16.11.2020. Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului HUMĂ CĂTĂLIN VALENTIN de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau măsura preventivă a controlului judiciar”.
Tâlhăria a avut loc în urmă cu trei luni, pe raza localității Traian din județul Brăila, când, în miezul zilei, cei doi au luat în vizor o pensionară care abia coborâse din tren. Conform victimei, agresiunea a avut loc pe un drum agricol pe care aceasta a ales să meargă pentru a scurta drumul spre casă.
Din senin, femeia a fost lovită cu putere în creștetul capului și a căzut lată, în mijlocul drumului, iar autorii i-au furat poșeta și, după ce i-au luat banii, telefonul și ochelarii, au aruncat geanta într-un lan de porumb.sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/decizie-de-ultima-ora-in-dosarul-fotbalistului-care-a-talharit-o-pensionara-verdictul-judecatorilor-242456.html?fbclid=IwAR0QYKpgOFYNu7CHhRX-f4N8BpB0t1lOvxuC5F9YhScgu8THsIi8EO0SJlg