William Baeten (27 de ani) este unul dintre jucătorii doriți de Gigi Becali (65 de ani) la FCSB.
Patronul FCSB-ului spera să-l poată lua gratis pe belgian după ce FCU Craiova a retrogradat, dar Adrian Mititelu i-a dat planurile peste cap.
William Baeten nu pleacă gratis de la FCU Craiova
Conducătorul de la FCU Craiova a anunțat că e dispus să-l țină pe William Baeten și în Liga 2, chiar dacă ar trebui să-i plătească salariul care nu e deloc mic. Totuși, Adrian Mititelu a confirmat că există discuții pentru o plecare a lui William Baeten, care s-ar produce, însă, doar în schimbul unei sume de bani.
În aceeași situație se regăsește și Juan Bauza.
”Blănuţă, Bauza, Baeten, Sidibe sunt momentan la capitolul discuţii, dar nu e obligatoriu să plece. Ce dacă joacă Bauza în Liga 2? Îi cad gradele? Sau lui Baeten? Au contract, primesc bani, să nu ducă grija mea că ce contracte plătesc eu sau ce fac eu”, a declarat Adrian Mititelu, în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al lui FCU Craiova.
FCU Craiova are antrenor
FCU Craiova s-a despărțit de mulți jucători după retrogradare, toți aflați la final de contracte, dar, până să-și completeze lotul, și-a numit noul antrenor.
Este vorba despre Marius Croitoru, căruia i s-a trasat un obiectiv clar: promovarea directă în SuperLigă.
sursa: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-2/decizia-luata-de-adrian-mititelu-in-cazul-fotbalistului-dorit-de-fcsb-2987145