Interviul jurnalistului american Tucker Carlson cu Călin Georgescu a fost reprogramat. Ce mesaj transmite fostul candidat la Cotroceni
Interviul lui Tucker Carlson cu Călin Georgescu, care urma să fie difuzat miercuri seara la Realitatea Plus, a fost reprogramat. Susținătorii fostului candidat la prezidențiale așteptau nerăbdători discuția dintre jurnalistul american și Georgescu.
Interviul lui Tucker Carlson cu Călin Georgescu ar urma să fie reprogramat
Deși interviul urma să apară la ora 20:00, în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel” prezentată de Anca Alexandrescu, așa cum jurnalista anunțase, acest lucru nu s-a întâmplat. Interviul de 50 de minute ar fi fost înregistrat la începutul acestei săptămâni, luni seara, așa cum precizează Anca Alexandrescu.
Jurnalista a primit acordul echipei lui Călin Georgescu pentru a difuza discuția cu jurnalistul american, însă momentul a fost amânat din cauza unor probleme tehnice. „Interviul a fost înregistrat luni seară, am avut acordul echipei lui Călin Georgescu să ofer azi această informație”, a precizat Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”.
La scurt timp după anunțul moderatoarei, Călin Georgescu a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, confirmând acest aspect. Fostul candidat la prezidențiale a ținut să menționeze că acuzațiile la adresa echipei de la Realitatea Plus „sunt nefondate”.
Fostul candidat la prezidențiale: „Există anumite situații de natură tehnică”
Totodată, Călin Georgescu spune că echipa de producție TCN l-a anunțat în legătură cu problemele de natură tehnică, iar interviul cu Tucker Carlson va fi reprogramat. Nu a specificat însă când va fi difuzat.
„Dragii mei, apreciez interesul acordat interviului meu cu Tucker Carlson. Din partea echipei de producție TCN am fost informat că există anumite situații de natură tehnică și a fost reprogramat.
Apreciez, de asemenea, implicarea de care Realitatea Plus și realizatoarea Anca Alexandrescu au dat dovadă în preluarea acestui interviu. Orice acuzații la adresa reprezentanților media care au dorit să difuzeze acest material sunt nefondate, motivele reprogramării fiind unele strict obiective.
Toate la timpul lor. Vă mulțumesc!”, se arată în mesajul fostului candidat la prezidențiale.