Darius Vâlcov a ajuns la DNA, unde va fi audiat de către procurori, în dosarul în care este acuzat că a luat mită aproape 2 milioane de euro, pe timpul în care era primar al municipiului Slatina.
RECLAMĂ
Ministrul demisionar al Finanțelor, Darius Valcov, a fost pus sub acuzare de Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru trafic de influență, într-un dosar în care ar fi luat mită două milioane de euro, în perioada în care era primar al municipiului Slatina. Vâlcov fost audiat la sediul DNA timp de două ore, fiind adus cu mandat. Acesta nu dat declarații în fața procurorilor, până nu a sosit avocatul său, mai anunță Realitatea TV.
RECLAMĂ