Acasă STIRI SPORTIVE Dan Petrescu, înfuriat de suporterii Universității Craiova: „Nu înțeleg! Eu sunt civilizat,...

Dan Petrescu, înfuriat de suporterii Universității Craiova: „Nu înțeleg! Eu sunt civilizat, am fost și pe la Londra”

448
0

Dan Petrescu, înfuriat de suporterii Universității Craiova: „Nu înțeleg! Eu sunt civilizat, am fost și pe la Londra”

Cu multe probleme de lot și mulți jucători neexperimentați în echipă, CFR Cluj a forțat egalarea abia după ce Lyes Houri a deschis scorul în minutul 63, însă golul nu a venit în poarta lui Lazar, iar deținătoarea trofeului își continuă drumul în Cupa României.

RECLAMĂ

La finalul partidei, Dan Petrescu s-a plâns de tragerea la sorți, având în vedere că a întâlnit în primul rând chiar deținătoarea trofeului, dar și de numeroasele probleme de lot cu care se confruntă.

În primul rând, tragerea la sorți. Ca de obicei, a fost incredibilă. Celelalte echipe din față au jucat cu Divizia C. Cei care fac Cupa României să se gândească puțin sau măcar să fie o tragere la sorți neutră, dar noi să nu fim capi de serie la Cupă și să venim la Craiova…. asta este situația.

Am venit cu jucătorii cu care am venit. Cred că jucătorii au dat tot, au fost foarte organizați, n-am ce să le reproșez. Nu știu dacă golul a fost ușor sau nu, trebuie să-l mai revăd. În rest, jucătorii și-au dat viața. Am avut o zi să organizez acest meci. Pe Gondiu și Dusan Celar i-am antrenat două zile, dar asta este situația. Suntem într-o situația foarte grea.

Avem patru atacanți care nu joacă, dar au încercat băieții. Gondiu a venit după 7 zile, fiind răcit, iar Dusan n-are niciun meci în picioare. Ceilalți au încercat, dar chiar și așa a fost un meci fără multe ocazii, iar pe final puteam să egalăm. Echipa mai bună a câștigat și merita să meargă mai departe.

La ei au intrat Ivan, Koljic, Gustavo și Nistor. Când ai acești jucători pe bancă… poate portarul putea să facă ceva mai bine la gol, dar dacă nu revăd faza nu pot comenta mai mult. Trebuie să-i aducem înapoi pe listă, că nu sunt. Nefiind pe listă, n-au cum să joace. Chipciu e pe listă, Boateng poate să apară, Cestor, portarul, Florin Ștefan, care mi-a plăcut, m-a surprins, deși n-avea meciuri în picioare. A avut curaj, a avut adversari foarte grei. Sunt foarte mulțumit de el”, a spus Dan Petrescu.

Antrenorul lui CFR Cluj s-a arătat deranjat de anumite scandări ale fanilor Universității Craiova la adresa sa, considerându-le de neînțeles.

„A fost ceva care nu-mi place în țara asta și nu înțeleg. Am fost un fotbalist devotat al României, am dat tot, la fel ca antrenor, n-am supărat pe nimeni. Sunt unele scandări de neînțeles.

La Cluj nu veți vedea așa ceva. Suporterii noștri sunt altfel. Pe mine m-au deranjat cei din spatele băncii ce au strigat și cei din galerie. Eu sunt un om civilizat, am fost și pe la Londra. Eu îi respect, dar nu cred că e bine să continue așa, mai ales pentru un om care a făcut ceva”, a mai spus Dan Petrescu.

sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/cupa-romaniei/dan-petrescu-infuriat-de-suporterii-universitatii-craiova-nu-inteleg-eu-sunt-civilizat-am-fost-si-pe-la-londra-1284119?fbclid=IwAR1D3W4gWdVlgwGVAWc5KdwlKG3FWChJz4O_lDI2hT2E4-sfEdnb1kjDNI8

RECLAMĂ
Articolul precedentEșec drastic pentru „rebela” Andreea Prisăcariu în fața Mihaelei Buzărnescu! Ce a postat Micky imediat după joc
Articolul următorLaurențiu Reghecampf, fericit după revanșa luată în fața lui CFR Cluj: „Dacă analizăm cele două meciuri, am jucat bine!”