Dan Petrescu a pus capăt speculațiilor și a anunțat că nu va pleca de la CFR Cluj decât în cazul în care va fi demis, un lucru greu de crezut, ținând cont de performanța reușită joi.
Eu sunt antrenor, nu am vorbit cu nimeni. Mai am contract încă doi ani și jumătate. Nu văd motivul pentru care nu voi rămâne eu antrenor. Numai dacă mă dă clubul afară, altfel nu”, a spus Dan Petrescu, într-o conferință de presă.
Chiar în săptămâna meciului decisiv cu Celtic s-a vorbit despre posibilitatea ca Dan Petrescu să plece din Gruia, el având oferte de la Sochi și Astana. Rușii au anunțat alt antrenor, iar Khazahstan nu a reprezentat chiar cea mai bună soluție pentru fostul internațional.
Ce spune Dan Petrescu de ofertele primite
La conferința de presă susținută după meciul cu Celtic, Dan Petrescu a recunoscut că, în ultima perioadă, a primit mai multe oferte, unele din ligile inferioare din Italia sau Anglia, altele de la echipe aflate pe ultimul loc în întrecerile tari.
”Ofertele care au venit au fost ori de la echipe de Divizia B din Italia și Anglia, ori de la echipe de pe ultimele locuri, în timpul campionatului. Mi s-a părut foarte greu pentru mine să iau o echipă din Anglia sau din Italia, care e pe ultimul loc.
Dacă aș începe de la început cu o echipă sigur m-ar interesa, dar deocamdată nu am avut norocul să primesc această ofertă”, a spus Petrescu.
Sursa: digi sport