U Cluj a învins-o pe Dinamo în penultima etapă a play-off-ului Superligii, scor 3-1, la capătul unui meci interzis cardiacilor, în care câinii roșii au condus și au avut superioritate numerică. Dan Nistor a contribuit la această revenire cu un eurogol, după care a făcut spectacol la flash-interviu.
Grație celor trei puncte, „Șepcile Roșii” au făcut un pas extrem de important spre atingerea obiectivului: calificarea în cupele europene. Acum ocupă poziția a treia.
Dan Nistor și-a „urecheat” colegii, în ciuda victoriei cu Dinamo
Imediat după fluierul final al partidei de pe Arena Națională, Nistor s-a arătat încântat de rezultat și a opinat că echipa îi merită locul din clasament, dar a avut și un motiv de nemulțumire: ratările imense ale colegilor, cărora le-a transmis că nu va ezita să-i „urecheze”.
„Ce am trăit în seara asta n-am mai trăit de foarte mult timp. A fost un meci greu, asta înseamnă să ai caracter, să ai putere. Locul nostru aici nu este întâmplător.
Mă bucur foarte mult că am ajutat echipa să egaleze. Cred eu că merităm victoria, la ce ratări am avut… Dacă nici de acolo nu dai gol…Probabil o să mă înjure colegii mei, dar o să-i urechez zilele viitoare”, a declarat Dan Nistor.

Dezamăgit de eliminarea lui Chipciu: „Păcat că nu va juca în următorul meci”
În altă ordine de idei, mijlocașul a vorbit despre eliminarea căpitanului Alex Chipciu, exprimându-și regretul că acesta nu va putea fi pe teren în ultima etapă a play-off-ului, când U Cluj va primi vizita Rapidului.
„(n.r. despre eliminarea lui Chipciu) Am văzut primul galben care i s-a dat. La penalty nu a fost? A fost penalty, nu? Nu știți? Eu cred că a fost, am văzut reluarea.
Așa a decis dânsul. Important e că am câștigat, păcat că Alex nu va juca următorul meci. Este un meci foarte important.
Astăzi îmi dau eu singur cu trafaletul. Astăzi am fost eu, la meciul viitor va trebui să fie altcineva și tot așa. Avem tineri de mare perspectivă. Sunt mândru de portar (n.r. Tudor Coșa, tânărul de 16 ani intrat în locul titularului Edvinas Gertmonas, accidentat).
Normal că aștept acest lucru, toate echipele în play-off joacă corect, nu s-a pus niciodată problema ca una să se dea la o parte. Echipa cea mai bună a câștigat, o felicit pe FCSB, sper să ne calificăm în cupele europene”, a mai spus Nistor.