Acuzat că ar fi plătit două minore, gemene, ca să întrețină raporturi sexuale cu ele, Dan Diaconescu a trecut la artileria grea: în timp ce îi cheamă la bară pe polițiști, procurori și judecători, fostul patron OTV cere strămutarea dosarului de corupere de minori, sugerând că nu are încredere în justiția din Constanța.
Suspectând că în județul Constanța nu va avea parte de un proces corect, fostul patron OTV Dan Diaconescu a solicitat, recent, ca dosarul său să fie judecat de o altă instanță. Magistrații urmează să analizeze cererea lui Dan Diaconescu, iar dacă vor constata că există suspiciuni în legătură cu cele sesizate de inculpat, o vor admite. În caz contrar, Diaconescu va trebui să îi înfrunte pe judecătorii și procurorii pe care i-a dat în judecată, săptămâna trecută.
SPYNEWS a dezvăluit că, săptămâna trecută, Dan Diaconescu a deschis un proces împotriva polițiștilor și procurorilor care l-au trimis în fața judecătorilor pentru sex cu minori, dar și împotriva judecătorilor constănțeni, solicitând daune morale pentru că i s-ar fi încălcat mai multe drepturi. Mai mult, tot săptămâna trecută, Dan Diaconescu a contestat o măsură preventivă dispusă în dosarul în care identitatea minorelor era protejată, dar instanța făcut publice numele victimelor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a anunţat în luna august că procurorii l-au trimis în judecată pe Dan Diaconescu, cercetat sub control judiciar, pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale) şi a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale).
„În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele: În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. El mai este acuzat şi de fapte petrecute în septembrie 2020. „În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa”, au precizat procurorii constănţeni
SURSA https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/dan-diaconescu-atac-dur-in-dosarul-de-corupere-de-minori-ce-lea-cerut-magistratilor-323373.html