Acasă Stiri Dan Andronic, despre Congresul PNL: Nu este o masă de petrecere, vreo...

Dan Andronic, despre Congresul PNL: Nu este o masă de petrecere, vreo nuntă sau botez, ci un priveghi sărăcăcios. Pentru ceea ce înseamnă viitorul PNL

32
0

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a devenit, ieri, pe 12 iulie, liderul oficial al Partiodului Național Liberal, în urma unui Congres organizat. 

Dan Andronic, jurnalist editorialist de la Evenimentul Zilei, a comparat Congresul PNL cu un „priveghi politic” și prevestește că partidul va avea un viitor sumbru.

„Congresul PNL s-a încheiat. S-a ales o nouă conducere, în fruntea mesei fiind pus Ilie Bolojan. Numai că nu este o masă de petrecere, nu e vreo nuntă sau botez, nici măcar o onomastică, ci un priveghi sărăcăcios. Pentru ceea ce înseamnă viitorul PNL. Sau cel puțin asta a fost senzația mea”.

Congresul PNL, o „reuniune cernită” și un „priveghi sărăcăcios”

Editorialistul a indicat lipsa reprezentanților PSD, având senzația că privește o „reuniune cernită”.

„Iar absența oricărui reprezentant al PSD nu a făcut altceva decât să accentueze senzația de reuniune cernită. În ton cu discursurile celor prezenți.La Congresul PNL toată lumea și-a pus cenușă în cap! Ilie Bolojan a fost liderul galeriei bocitoarelor”.

Premierul a enumerat problemele pe care le-a considerat drept cauze pentru declinul partidului și rezultatele proaste ale guvernării din ultimii 5 ani:

  1. erodarea de la guvernare și greșelile făcute în timp (comentariul lui Dan Andronic: scuza clasică a tuturor politicienilor!);
  2. depărtarea de valorile și principiile liberale, de identitatea doctrinară (comentariul lui Dan Andronic: PNL a luat-o demult spre stânga, dar din păcate nu am văzut nici un discurs care să semnalizeze la dreapta);
  3. transformarea dintr-un partid de viziune într-un partid de structuri (comentariul lui Dan Andronic: după congresul PNL situația rămâne neschimbată, tot structurile de putere contează);
  4. neglijarea electoratului tânăr și dinamic, marele orașe, alegătorii cu profesii liberale (comentariul lui Dan Andronic: o să vedeți din numele de pe lista celor aleși în conducere că nu este prezent nici un tânăr, sau vreun reprezentant al profesiilor liberale, toți sunt politicieni de meserie);

Dan Andronic: „Bătălia clanurilor liberale”, câștigată de Clanul București-Ilfov. Clanul Ardealului pleacă acasă

Dan Andronic a mai comparat Congresul PNL cu o „bătălie între clanuri”, și crede că gruparea București-Ilfov a învins organizațiile din Ardeal care au fost în fruntea partidului în timpul epocii „Klaus Iohannis” de 10 ani.

„O formalitate, candidații fiind limitați la discursuri de trei minute, cam cât îți ia să asculți o știre despre o bătaie între clanuri la ProTV (…). O conducere în care gruparea București-Ilfov, condusă de abilul Hubert Thuma a dat clasă organizațiilor din Transilvania, ghidonate de prăfuitul Emil Boc, care au pierdut cam tot… Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, cotat drept favorit la una dintre cele patru poziții de prim-vicepreședinte și cu susținere solidă din Ardeal, a terminat competiția abia pe locul 6. Daniel Buda, eurodeputat și un apropiat al primarului Boc, nu a avut mai mult succes. A ratat șefia Comisiei de Arbitraj, fiind învins de deputatul de Mureș, Ciprian Dobre. Mircea Abrudean, președintele Senatului PNL, de asemenea din Cluj, nu a mai reușit să acceadă la funcția de secretar general al partidului, deși la începutul săptămânii era printre favoriți. În cele din urmă, Ilie Bolojan l-a preferat pe experimentatul eurodeputat Dan Motreanu pentru această poziție cheie. Hubert Thuma i-a impus pe Ciprian Ciucu (aici sunt voit ironic, dar simt nevoia s-o precizez pentru liberalii care nu înțeleg). Și Nicoleta Pauliuc (candidatură cerută de Hubert Thuma împotriva candidaților susținuți de Bolojan) în vârful PNL, fiind validat fără emoții ca lider regional București-Ilfov. Alături de Alexandru Muraru – Regiunea de Nord-Est, Alexandru Popa – Regiunea de Sud-Est, Toma Petcu – Regiunea Sud Muntenia, Gigel Știrbu – Regiunea de Sud-Vest Oltenia, Gheorghe Falcă – Regiunea de Vest, Florin Birta – Regiunea de Nord-Vest, Ion Dumitrel – Regiunea Centru.”, a scris Dan Andronic.

Editorialistul a concluzionat că structurile de putere nu s-au schimbat.

„Doar puterea s-a inversat, Transilvania trecând de la plus la minus, ca o baterie care a luat-o razna”.

Ilie Bolojan a fost validat președinte al PNL cu 976 voturi din peste 1000 de delegați, fiind secondat de prim-vicepreședinții Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne şi viceprim-ministru – 800 de voturi, Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, fost ministru al Dezvoltării – 694 de voturi, Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6 din Bucureşti – 584 de voturi, Nicoleta Pauliuc, senatoare de Ilfov, 570 de voturi.

Sursa: Dan Andronic, despre Congresul PNL: Nu este o masă de petrecere, vreo nuntă sau botez, ci un priveghi sărăcăcios. Pentru ceea ce înseamnă viitorul PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*