Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, una dintre adolescentele pe care presupusul criminal Gheorghe Dincă a declarat că le-a ucis, a publicat raportul complet dintr-un document oficial, despre care a spus că reprezintă dovada „complicității polițiștilor și procurorilor la posibila moarte” a tinerei.
În urma implicării totale în cazul nepoatei sale, acesta a avut de suferit traume pshicie și s-a lovit de minciuni și uși închise în drumul spre salvarea tuturor copiilor României, iar acum altă situație îl îngrădește! Alexandru Cumpănașu face apel la toată lumea printr-o postare pe facebook în care a scris:
Dragi prieteni, dinspre toate zonele de putere ale statului sunt presat să renunț la apariții publice și dezvăluiri a neputinței unor instituții în a apăra viața copiilor noștri!. Cel puțin în județul Olt. Ieri, 2 politicieni de la partide adverse au cerut public să nu mi se mai permită să vorbesc public. Am verificat cu conducerea celor doua partide importante și niciunul nu a avut (spun ei) acordul conducerii partidelor. Devine totuși dubios că 2 reprezentanți ai celor mai mari partide din Romania au cerut așa ceva. Oare de ce? Dvs ce credeți? Considerați că trebuie continuată această luptă pt adevar și pt copii noștri care aproape m-a secatuit fizic și psihic? Și aproape mi-a distrus viața familială?
Sursa: antena1