Acasă Monden Cum și-a înțărcat Lili Sandu băiețelul. Metoda vedetei a avut succes din...

Cum și-a înțărcat Lili Sandu băiețelul. Metoda vedetei a avut succes din prima

580
0

Pe 10 august 2020, actrița și cântăreața Lili Sandu (42 de ani) și logodnicul ei, modelul Silviu Țolu (29 de ani), au devenit părinți pentru prima oară. Băiețelul lor, Thomas Jay Cristian, alintat TJ, a împlinit un an și aproapte patru luni, iar actrița a povestit în mediul online ce metodă a folosit ea pentru a renunța la alăptare.

RECLAMĂ

Vedeta spune că procesul de înțărcare al micuțului TJ a durat o lună și s-a declarat foarte mulțumită a reușit să-l facă să se hrănească cu biberonul.

„A fost o înțărcare blândă. Am început cu înțărcarea pe timpul nopții, iar după asta am rărit mesele de sân treptat. Ziua le înlocuiam cu lapte praf (mare noroc că i-a plăcut) până când am oprit complet alăptatul. A durat cam o lună procesul și a fost mai dificil psihologic pentru mine.

Acum mai doarme cu mâna la țiți, dar nu mai cere să pape. Silviu a fost de mare ajutor, pentru că a dormit cu el în toată această perioadă de tranziție. Clar, eu aș fi cedat dacă stăteam lângă el toată noaptea când se mai trezea și cerea sân”, a explciat Lili Sandu, într-un InstaStory.

Lili Sandu a mai spus că alăptatul a ajutat-o să slăbească, iar după ce l-a înțărcat pe TJ a acumulat câteva kilograme. Așa că acum, vedeta nu mai poate mânca orice, oricând, așa cum făcea când alăpta și acum este atentă la dietă:„Pe mine alăptatul m-a ajutat să slăbesc. Acum, după ce am înțărcat, am început iar să mă îngraș. Nu mai merge cu mâncat orice, oricând. M-am pus pe intermitent fasting. Las să treacă 14-16 ore de la cină până la masa următoare”.

sursa:https://baby.unica.ro/cum-si-a-intarcat-lili-sandu-baietelul-metoda-vedetei-a-avut-succes-din-prima-2239842.html

RECLAMĂ
Articolul precedentAșa afli dacă angajatorul ți-a plătit contribuţiile pentru pensie
Articolul următorMinistrul Sănătății anunță noile măsuri după apariția cazurilor de Omicron în România: „Trebuie să luăm măsuri temporare, până ne lămurim ce este cu această tulpină”