Gheorghe Hagi a explicat celebra replică „nu strâmba, tu cu mustață, nu strâmba”, care a devenit virală pe internet în ultima vreme. „Regele” și-a adus aminte de momentul greu al echipei naționale și de situația în care a fost pus.
La aproape 25 de ani distanță, Hagi vine cu precizări și recunoaște că ieșirea sa nu a fost tocmai potrivită, pentru că nu a reușit să-și păstreze calmul.
Gică Hagi (57 de ani) s-a simțit responsabil să iasă în fața presei pentru a-și proteja colegii, în special pe Bogdan Stelea, foarte criticat de către suporteri.
Gheorghe Hagi a explicat momentul „Nu strâmba, tu cu mustață, nu strâmba!”
Fostul mare decar al „tricolorilor” era unul dintre liderii Generației de Aur la acea vreme, în 1998, și nu regretă momentul memorabil, pentru că în viața unei echipe atmosfera din vestiar este esențială.
„Maradona din Carpați” și-a dat seama că l-a pus într-o situație neplăcută pe Anghel Iordănescu, selecționerul de atunci, dar reacția sa era mai mult decât necesară.
„Bine, a fost așa… știi că ziceai tu de defecte. Eram unul din lideri, era și nea Puiu, eram și eu. Se întâmplase ceva cu un coleg de-al nostru și eu ca lider trebuia să ies să vorbesc. Nu putea să stau în vestiar ca să iasă Stelică (n.r. – Bogdan Stelea) să zică ceva… când a pățit ce a pățit în tribune. A trebuit să ies, să zic lucrurile, din una în alta, văzând unele lucruri, ne-am încălzit și am zis aia.
Trebuia să ies, era o obligație, păi ce fel de lider să fii?! Să ies doar așa pe teren, la meci?! Trebuie să arăți 100%, am ieșit în numele echipei.
Pe nea Puiu l-am pus într-o situație nu ușoară. Sunt responsabil în tot ce fac”, a declarat Gheorghe Hagi în podcastul „Da Bravo!” cu Mihai Bobonete.
sursa: https://www.prosport.ro/fotbal-intern/cum-explica-gheorghe-hagi-memorabilul-moment-nu-stramba-tu-cu-mustata-nu-stramba-la-24-de-ani-distanta-m-am-incalzit-si-am-izbucnit-video-19540459