Daniela Crudu radiază de fericire în această perioadă, asta pentru că vedeta va naște în luna mai. Fosta asistentă TV așteaptă cu nerăbdare să își țină fetița în brațe, iar vedeta a postat pe rețelele de socializare o nouă fotografie cu burtica de graviduță. Iată cum arată Daniela însărcinată în opt luni!Daniela Crudu trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei, asta pentru că vedeta va deveni mămică pentru prima dată, iar peste puțin timp își va ține fetița în brațe. Daniela Crudu a ales numele pentru micuța ei, astfel că o va chema Daiana Maria.
Imagini cu Daniela Crudu însărcinată 8 luni
Daniela Crudu își ține urmăritorii la curent cu toate momentele din viața ei, iar de această dată a postat o nouă fotografie pe rețelele de socializare cu burtica de graviduță. Vedeta și-a etalat formele pe contul ei personal de Instagram.
”Mai am și momente în care obosesc, dar oricum îmi fac de lucru, am treabă și nu stau să mă gândesc la partea asta, să iau în seamă”, mărturisea Daniela Crudu pentru SpyNews.ro.
Cum a decurs sarcina Danielei Crudu
Daniela Crudu va deveni mămică pentru prima dată, iar vedeta a oferit detalii despre cum decurge sarcina, dar și că este nerăbdătoare să-și țină micuța în brațe. Fosta asistentă TV a preferat să se odihnească în această perioadă să fie destul de discretă.
„Ce moment frumos! O va chema Daiana! Am primit testul din America pe mail. Este sută la sută fetiță. Îmi doream fetiță. Prima oară nu știam nici eu, dar m-am gândit mai bine, la fetiță o să știu eu ce să îi fac. Vreau să fac băiță cu ea, vreau să mă machiez cu ea.
”Mă simt bine, totul decurge foarte bine, totul e foarte ok. Acum nu îmi mai doresc să mă expun foarte mult, să vorbesc, vreau să-mi văd de treaba mea. Pot în continuare să-mi văd de activitatea mea, sunt foarte nerăbdătoare să o strâng în brațe, abia aștept. Mai am și momente în care obosesc, dar oricum îmi fac de lucru, am treabă și nu stau să mă gândesc la partea asta, să iau în seamă”, declara Daniela Crudu.
sursa:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/cum-arata-daniela-crudu-insarcinata-in-8-luni-fosta-asistenta-tv-va-naste-luna-viitoare-foto-305632.html