Autoritățile au descoperit că de-a lungul anilor, mii de persoane au fost luate în spațiu la peste 150 de adrese. În acest caz, un proiect de lege a ajuns în Parlament, din dorința de a se stopa acest fenomen. Cum ar putea fi limitat numărul buletinelor care au fost făcute pe aceeași adresă.
Din cauza faptului că s-a descoperit că mii de persoane au fost luate în spațiu în ultimii ani, un proiect de lege din Parlament prevede limitarea numărului de buletine care sunt făcute pe aceeași adresă.
Numărul buletinelor făcute pe aceeași adresă ar putea fi limitat
Oamenii legii au descoperit că în București peste 18.000 de persoane, care au dublă cetățenie, aveau în buletine aceeași adresă, a unui apartament din Capitală. Numai în Sectorul 3 existau, în anul 2018, 5.000 de astfel de cazuri.
Proiectul de lege cu privire la limitarea buletinelor făcute pe aceeași adresă a ajuns în Parlament, din dorința de a nu mai exista astfel de situații pe viitor. Potrivit primelor informații, într-o locuință de 37 mp se va putea înregistra un singur card de identitate, dacă se aprobă de la stat.
Într-o locuință cu trei camere, de aproximativ 66 mp, numărul maxim de buletine va fi tot de trei. Dacă este vorba despre o casă sau un apartament cu cinci camere, vor fi permise cel mult 8 buletine, potrivit antena3.ro
Ce excepții există
Primele informații arată că de la această lege, dacă se va aproba, vor face excepție rudele de până în gradul 4. Cu atât mai mult, acest proiect prevede ca aceste carduri de identitate să se poată reface în orice localitate din România.
Momentan, rămâne de văzut dacă se va aproba sau nu acest proiect de lege. Autoritățile încearcă să stopeze fenomenul, asta după ce s-a descoperit că și în alte orașe din țară există astfel de situație.
Un bun exemplu este și situația din Iași, asta pentru că în anul 2020 s-a aflat că 5.000 de oameni erau, de asemenea, înregistrați pe o singură adresă.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/cum-ar-putea-fi-limitat-numarul-buletinelor-facute-pe-aceeasi-adresa-ce-sa-anuntat-291840.html