Acasă Stiri Cum a fost găsit, de fapt, Costin Mărculescu. Detalii tulburătoare despre moartea...

Cum a fost găsit, de fapt, Costin Mărculescu. Detalii tulburătoare despre moartea actorului

472
0

Costin Mărculescu a murit la vârsta de 50 de ani. Actorul a fost găsit mort, joi dimineaţă, în casa sa din cartierul Dristor, din Bucureşti.

RECLAMĂ

Cum a fost găsit, de fapt, Costin Mărculescu

O echipă de televiziune a făcut descoperirea tragică. Conform informaţiilor apărute, vecinii au sesizat faptul că Costin Mărculescu nu a mai ieşit din casă de câteva zile şi au anunţat jurnaliştii Xtra Night Show, de la Antena 1.

Horaţiu Tudor, reporter al emisiunii, este cel care a sunat la 112. În scurt timp, echipajele de pompieri şi poliţie au sosit la apartamentul actorului şi l-au descoperit căzut în cadă.

Costin Mărculescu a murit

Costin Mărculescu a debutat în televiziune în anul 1984, la vârsta de 15 ani, în două piese TV “Misiune speciala” şi “Ecaterina Teodoroiu”, iar în Cinematografie în 1985 în filmul regizoarei Cristiana Nicolae, “Al patrulea gard lângă debarcader”.

În 1986 a avut şansa să fie distribuit în cel mai bine vândut film românesc din istorie, în regia lui Nicolae Corjos, celebrul “Liceenii”, alîturi de Ştefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruţ, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivaşcu.

A absolvit Academia Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, promoţia 1989 – 1993. A fost invitat în sute şi sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune în calitate de actor sau cântăreţ. A scos şapte videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate.

A colaborat cu mai multe Teatre susţinând peste 2000 de spectacole în ţară şi în străinătate jucând împreună cu mai mulţi actori.

Printe aceştia se numără Florin Piersic, Misu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Radulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stanculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Mitica Popescu, Cezara Dafinescu, Horatiu Malaele etc.

A pus bazele Şcolii Artistice de Modelling şi Dans Sportiv, Compania de Manechine şi Fotomodele Costin Mărculescu, la 30 Mai 1999.

Sursa: lifestyle.fanatik.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentPloi torențiale, grindină și vijelii în toată țara, până sâmbătă. Cod galben de vreme severă emis de ANM
Articolul următorTătaru a anunțat de când ar putea fi permis accesul spectatorilor pe stadioane