Acasă Stiri Criza din energie, avertisment pentru Europa – se adânceşte nivelul sărăciei

Criza din energie, avertisment pentru Europa – se adânceşte nivelul sărăciei

456
0

Gigantul ceh din domeniul energiei CEZ a anunţat că va majora preţurile la electricitate cu apro­ximativ o treime de anul viitor, anunţul companiei fiind urmat de veşti similare din partea altor furnizori, cum ar fi E.ON şi Nano Energies, conform Czech Radio.

RECLAMĂ

PRE, care şi-a majorat deja preţurile la începutul acestui an, nu va introduce noi majorări.

Astfel, clienţii gigantului CEZ vor plăti în medie cu aproximativ o treime mai mult de la începutul anului viitor, deşi majorarea nu se va aplica în cazul consumatorilor care au încheiat un contract la preţuri fixe.

Anunţurile privitoare la majorările viitoare vin în condiţiile în care cehii reuşesc cu greu să-şi acopere cheltuielile de la o lună la alta. Vasta majoritate a cehilor se confruntă cu dificultăţi financiare, sugerează sondaje recente realizate pentru instituţii financiare din Cehia. Nu este vorba doar de persoane cu educaţie inferioară, ci şi de locuitorii unor oraşe mai mari.

Ungaria, plafonare de preţuri

În Ungaria, premierul Viktor Orban a arătat că guvernul său a fixat preţurile la utilităţi pentru gospodării în interesul familiilor şi pensionarilor, potrivit Hungary Today.

Deşi preţul electricităţii şi gazelor a crescut de două, până la trei ori în Europa în ultimele luni, gospodăriile ungare nu au asistat la creşteri ale facturilor lor la utilităţi, a arătat Orban.

Iar lucrurile vor rămâne neschim­bate câtă vreme ţara este guvernată de un guvern care urmăreşte inte­resele naţionale, a subliniat acesta.

Guvernul bulgar, susţinere pentru cei care au nevoie

În Bulgaria, consiliul miniştrilor a adoptat un decret privind acordarea de asistenţă financiară suplimentară persoanelor care nu întrunesc condiţiile pentru asistenţă în domeniul energiei în cadrul actualului program de susţinere, a anunţat ministrul muncii Galab Donev, notează Novinite.

Obiectivul este de a creşte numărul persoanelor care au acces la susţinere în cadrul crizei energetice actuale. De susţinere vor beneficia persoanele care depăşesc cu până la 30 de leva minimul cerut pentru solicitarea asistenţei lunare, persoanele înregistrate la birourile de muncă de mai puţin de 6 luni şi cele cu grad de handicap de peste 50%, adulţii care trăiesc singuri, părinţii singuri cu copii de până la 3 ani, copii şi adulţi cu handicap.

Pentru noul program de susţinere a fost alocată o sumă de 15 milioane de leva (7,67 milioane de euro), banii urmând să meargă către 50.000 de persoane care au nevoie de susţinere.

SURSA:https://www.dcnews.ro/criza-din-energie-avertisment-pentru-europa-se-adanceste-nivelul-saraciei_845030.html?fbclid=IwAR2Rrprni-9J0UrlnBHnNO5Onfw8fEg5LU0pToo7Tjy0Aw23UTxNTHDEhBs

RECLAMĂ
Articolul precedentSunt împreună din liceu și formează unul dintre cele mai discrete cupluri din România! Incredibil ce a anunțat acum Lucian Viziru după 17 ani de relație, dintre care 11 de căsătorie
Articolul următorCîmpeanu: De săptămâna viitoare vom avea teste în școli.