La mai bine de un an de la liberarea condiționată, fostul polițist Cristian Cioacă este „bântuit” de Elodia, fosta soție, pe care a omorât-o și a tranșat-o.ai exact, Cristian Cioacă încearcă să scape de executarea silită dispusă de ANAF, pentru recuperarea banilor cheltuiți în timpul cercetărilor. Conform sentinței, Cioacă trebuie să plătească 135.000 de lei, bani pe care procurorii i-au cheltuit în timpul investigațiilor, cu teste, expertize, analize etc. Pe lângă cheltuielile judiciare, Cioacă ar trebui să achite și daune morale în valoare de 380.000 de euro, mamei și fratelui Elodiei Ghinescu, precum și fiului său.Cioacă a fost eliberat înainte de termen din pușcărie, anul trecut, după ce a executat zece ani din pedeapsa de aproape 16 ani primită pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu. Procurorii explicau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ determinat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”. Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a tranşat, pentru a-l putea ascunde mai uşor.
sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/cristian-cioaca-ajunge-din-nou-in-fata-instantei-ce-lea-cerut-judecatorilor-343412.html