Acasă STIRI SPORTIVE Cristi Balaj, furios după penalty-ul inventat de arbitru în Braga – CFR...

Cristi Balaj, furios după penalty-ul inventat de arbitru în Braga – CFR Cluj 2-0: „E o mare rușine ce s-a întâmplat”

23
0

Cristi Balaj a oferit primele reacții după ce Braga a condus-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-0 la pauza întâlnirii de pe Estádio Municipal de Braga.

După ce a pierdut în meciul tur, disputat în Gruia, cu scorul de 1-2, CFR Cluj a cedat și în manșa retur de pe Estádio Municipal de Braga, scor 2-0 pentru Braga, și astfel că a fost eliminată din UEFA Europa League. Președintele „feroviarilor”, Cristi Balaj, a oferit o reacție virulentă la pauza duelului.

Cristi Balaj, dur la adresa arbitrajului după Braga – CFR Cluj 2-0

CFR Cluj a pierdut și manșa retur împotriva lui Braga, scor 2-0 pentru lusitani pe Estádio Municipal de Braga. Calificarea a fost tranșată încă din prima repriză, când Zalazar l-a învins de două ori pe Otto Hindrich.

Scorul a rămas neschimbat în actul secund și astfel că elevii pregătiți de Dan Petrescu au „retrogradat” în play-off-ul de calificare din UEFA Conference League.

La pauza duelului, când Braga conducea cu 2-0, Cristi Balaj a avut o reacție dură la adresa arbitrului Sascha Stegemann, care a acordat o lovitură de pedeapsă în minutul 17, după o intrare a lui Sinyan. Președintele „feroviarilor” consideră că nu a fost un contact care să ducă la penalty și a transmis că este o mare rușine ceea ce s-a întâmplat.

„Rușinos! E o mare rușine! Nimic, nimic, nimic! Incredibil! Am văzut reluările și nu a fost absolut nimic! O rușine ce s-a întâmplat”, a declarat Cristi Balaj, potrivit Golazo.ro.

Cu cine joacă CFR Cluj în play-off-ul UEFA Conference League

După eliminarea din UEFA Europa League, CFR Cluj urmează să joace împotriva echipei învinse din confruntarea Brann – Hacken. Prima manșă a fost câștigată de Brann cu 2-0, însă Hacken s-a impus în retur cu 1-0.

Astfel, CFR Cluj va întâlni formația suedeză Hacken în play-off-ul pentru calificarea în UEFA Conference League. Potrivit evaluărilor, echipa clujeană este considerată superioară valoric.

Lotul suedezilor este evaluat de site-urile de specialitate la 20,2 milioane de euro, pe când jucătorii din lotul lui Dan Petrescu însumează 31,38 milioane de euro.

Hacken a terminat pe poziția a 8-a în sezonul trecut al primei ligi suedeze, însă a reușit să câștige Cupa Suediei. Meciurile din play-off-ul UEFA Conference League sunt programate pentru datele de 21 și 28 august. CFR Cluj va disputa prima manșă în deplasare, urmând ca returul să se joace pe teren propriu, în Gruia.

Sursa: Cristi Balaj, furios după penalty-ul inventat de arbitru în Braga – CFR Cluj 2-0: „E o mare rușine ce s-a întâmplat” – Fanatik.ro

Lasă un răspuns