Acasă Stiri Crin Antonescu îl ”bate” pe Nicușor Dan cu propriile vorbe. ”Or are...

Crin Antonescu îl ”bate” pe Nicușor Dan cu propriile vorbe. ”Or are o disfuncție logică, or este pus de cineva să candideze”

26
0

Crin Antonescu lansează două scenarii în ceea ce-l privește pe Nicușor Dan. 

RECLAMĂ

Crin Antonescu, candidatul ”România Înainte” la alegerile prezidențiale de duminică, a lansat una dintre cele mai directe critici la adresa lui Nicușor Dan, și el candidat la prezidențiale. Candidatul PNL – PSD – UDMR – Minorități a pus sub semnul întrebării nu doar competența, ci și logica intrării în cursa prezidențială a primarului Capitalei.

Crin Antonescu a citat dintr-o declarație a lui Nicușor Dan, care-și recunoaște trei defecte majore: ”Lipsa comunicării publice, lentoarea în luarea deciziilor și lipsa unui suficient dialog cu partenerii”. Crin Antonescu a folosit această listă ca punct de plecare. 

”Pentru funcția de președinte – care este un maxim comunicator, care are obligația, într-o țară în care ultimul președinte a tăcut cel puțin cinci ani, care trebuie să ia decizii repede în anumite situații, mai ales într-o agendă internațională din ce în ce mai precipitată și care, în fiecare zi, trebuie să aibă un dialog cu partenerii: cu partenerii politici, cu partenerii sociali, cu societatea în ansamblul ei – un om care știe asta despre el și totuși candidează la președinție or are o disfuncție de natură logică, or este pus de altcineva să candideze”, a declarat candidatul Coaliției.

Crin Antonescu a ridiculizat inconsistența discursului lui Nicușor Dan, dând exemplul promisiunii din campania pentru Primăria Capitalei, când acesta anunța că va aduce un specialist care va rezolva problema traficului în primul mandat. ”Înțeleg că omul a murit – oricum, nu l-ați mai adus. Altul nu există. Și, de asemenea, atunci când cinci ani de zile nu te întâlnești niciodată – dar niciodată, niciunde – cu un omolog, cu un primar de mare oraș din Europa”, a susținut fostul președinte PNL. 

Crin Antonescu a mai acuzat lipsa de seriozitate a lui Dan, făcând referire inclusiv la „documentele improvizate” cu care acesta s-a prezentat în platou, precum și la populismul unor declarații despre reducerea salariilor demnitarilor, în timp ce salariile din Primărie au crescut substanțial.

Sursa: Crin Antonescu îl ”bate” pe Nicușor Dan cu propriile vorbe. ”Or are o disfuncție logică, or este pus de cineva să candideze” | DCNews

RECLAMĂ