Acasă Stiri Craiova: Suspecţi de trafic de droguri de risc, arestaţi

Craiova: Suspecţi de trafic de droguri de risc, arestaţi

551
0

Doi bărbaţi suspectaţi de trafic de droguri au fost arestaţi în urma unei acţiuni a poliţiştilor doljeni specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, activitate la care au participat şi luptători de la Serviciul Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova –  Serviciul Antidrog şi procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova au efectuat ieri două percheziţii, la locuinţele craiovenilor Alex Drăcea şi Daniel Ispas, ambii în vârstă de 22 de ani, suspecţi de trafic de droguri de risc, poliţiştii ridicând 600 de grame de rezină de canabis din locuinţele celor doi.

RECLAMĂ

Din cercetări a reieşit faptul că unul dintre suspecţi ar fi procurat droguri din Spania, pe care le-ar fi introdus în ţară prin intermediul autocarelor de transport de persoane, iar ulterior le-ar fi vândut, împreună cu cel de-al doilea suspect. Craiovenii au fost conduşi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pentru audieri, iar procurorii au dispus reţinerea acestora pentru trafic de droguri de risc, trafic transfrontalier de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc. Ulterior, Drăcea şi Ispas au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea lor pentru 29 de zile. sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentDumitru Dragomir începe cariera în TV: „Sînt pregătit să fac asta”
Articolul următorCraiova: Tamponare violentă pe strada Râului