Acasă STIRI SPORTIVE Costică Ştefănescu a lăsat un BILET DE ADIO. Vezi ce scrie şi...

Costică Ştefănescu a lăsat un BILET DE ADIO. Vezi ce scrie şi cum şi-a motivat gestul

934
0

Corpul neînsufleţit al marelui fotbalist Costică Ştefănescu a fost depus, în noaptea de miercuri spre joi, la capela Bisericii Hârşu din Craiova. În acest timp, la Săbăreni, în casa părintească, se făceau, de asemenea, pregătirile pentru înmormantare. Fratele fotbalistului spune că locul lui este acolo unde a copilărit, acolo unde este familia lui, prima soţie şi fiica. Ba mai mult, fratele regretatului fotbalist a confirmat ipoteza sinuciderii, spunând că s-a găsit şi un bilet de adio.

RECLAMĂ

Fratele lui Costică Ştefănescu a declarat că regretatul fotbalist a lăsat un bilet de adio în care îşi roagă rudele să-l ierte pentru gestul făcut.

„Ne-a scris tuturor că ne iubeşte şi ne roagă să-i iertăm gestul. Spunea că nu mai poate îndura durerile care-l chinuiau. Ne aşteptam la orice, numai la asta nu. Trebuia să ne fi gândit că e ceva în neregulă cu el, mai ales de când ne-a spus că şi-ar dori să fie eutanasiat. Era clar că el nu mai poate lupta cu boala”, a mărturisit Ion Ştefănescu, fratele marelui fotbalist, potrivit click.ro.

În tot acest timp soţia fotbalistului neagă ideea că soţul ei şi-a luat viaţa şi spune că acesta a căzut de la etaj. „I-am zis: ştii că mi-ai promis că mai lupţi şi că mai stăm ani de zile. Şi a zis „lupt, lupt”. Deci de asta nu pot să cred că s-a aruncat. A ameţit şi a căzut”, a mai afirmat soţia marelui fotbalist.

În jurul înmormântării sportivului pare a se fi declanşat un întreg scandal după ce ultima sa soţie a decis să aducă trupul neînsufleţit la Craiova, unde numele Costică Ştefănescu a fost de-a dreptul venerat de fani.

Căpitanul echipei Craiovei Maxima a fost aşteptat la miercuri noapte la capelă de către foşti colegi, prieteni şi suporteri care au luat parte la o slujbă de pomenire oficiată de preotul Viorel Dică, parohul Bisericii „Hârşu”.

Soţia fotbalistului, Maria Ştefănescu, a afirmat că a decis ca soţul său să fie înmormântat la Craiova, pentru că aici a jucat şi era cetăţean de onoare al acestui oraş.

„Toată lumea s-a bucurat foarte mult că l-am adus la Craiova. A iubit foarte mult Craiova, este cetăţean de onoare al Craiovei şi aici trebuia să ajungă. Îi plăcea foarte mult Craiova. Şi în Miami când mergeam asculta melodia „M-a făcut mama oltean”. Fratele lui şi acum e foarte supărat că trebuia să mergem la Săbăreni (judeţul Giurgiu), în satul unde este născut. Dar este cetăţean de onoare al Craiovei şi toţi fanii şi colegii lui m-au sunat în continuu şi mi-au cerut să îl aduc la Craiova şi eu sunt convinsă că inima lui este la Craiova. Primăria Craiova s-a ocupat de tot ce este necesar pentru înmormântare. Fanii l-au primit cu durere în suflet şi cu bucurie că a fost adus aici”, a spus Maria Ştefănescu, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: IPOTEZĂ ŞOC în cazul morţii fostului fotbalist Costică Ştefănescu VIDEO

Trupul neînsufleţit va fi dus joi dimineaţă la Stadionul „Ion Oblemenco” pe care Ştefănescu a jucat şi a câştigat trofee cu Universitatea Craiova.

Citeşte şi: Sorin Cârţu, bulversat de sinuciderea lui Costică Ştefănescu: Nu mă aşteptam

Înmormântarea lui Costică Ştefănescu va avea loc, sâmbătă, la Cimitirul Sineasca, pe Aleea Eroilor, slujba fiind oficiată tot de către părintele Viorel Dică.

Ştefănescu a căzut marţi de la etajul cinci al Spitalului Militar din Capitală, unde era internat. Fostul căpitan al echipei naţionale şi al Universităţii Craiova suferea de o boală incurabilă şi era internat de mai mult timp în spital. sursa: rtv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentDolj: Un bărbat a murit pe stradă, în zona Grădinii Botanice
Articolul următorMircea Duşa vine la Craiova. Armata îl plânge pe Costică Ştefănescu