Acasă Stiri Corriere della Sera: Un şofer român a intrat cu maşina în coloana...

Corriere della Sera: Un şofer român a intrat cu maşina în coloana oficială a lui Joe Biden, aflat la Roma

491
0

Un şofer român în vârstă de 40 de ani a intrat cu maşina în coloana oficială a preşedintelui american Joe Biden, aflat la Roma într-o vizită oficială, şi a tamponat una din maşinile blindate ale corpului diplomatic american, informează Corriere della Sera.

RECLAMĂ

În urma impactului, şoferul român a fost rănit la o mână dar nu în mod grav, conform presei italiene.

Coloana oficială a preşedintelui SUA e compusă din cel puţin 35 de maşini, majoritatea blindate.

Accidentul s-a produs în centrul Romei, după ce preşedintele american s-a întâlnit la Vatican cu papa Francisc şi înaintea primirii lui Biden, la sediul palatului din Quirinale, de către preşedintele Italiei, Sergio Mattarella.

„Impactul a fost unul destul de violent”, susţine publicaţia Corriere della Sera. Şoferul limuzinei americane nu a fost rănit, iar coloana oficială a preşedintelui SUA şi-a continuat drumul pe traseu.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, se află în Europa pentru două summituri importante. El a ajuns joi-noapte la Roma. Este al doilea turneu european al lui Joe Biden, de când a preluat mandatul. Prima sa oprire oficială a fost la Vatican unde a fost primit de Papa Francisc. După această vizită, Joe Biden e aşteptat să participe la reuniunile G20.

sursa:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/corriere-della-sera-un-sofer-roman-intrat-cu-masina-in-coloana-oficiala-a-lui-joe-biden-aflat-la-roma-1718759

RECLAMĂ
Articolul precedentDoi soți din Arad au fost atacați de câinii din curte. S-au baricadat în casă de frică
Articolul următorDouă profesoare, arestate după ce au sedus un elev de 16 ani