Acasă Stiri Copilaș născut în ambulanţă, în Vrancea. Entuziasmaţi, paramedicii vor să-i fie nași!

Copilaș născut în ambulanţă, în Vrancea. Entuziasmaţi, paramedicii vor să-i fie nași!

339
0

O întâmplare mai puțin obișnuită a adus bucurie pe chipul unei mămici din Vrancea, dar și a paramedicilor veniți să o transporte la spital. Un bebeluș nu a mai avut răbdare și s-a născut în ambulanță. Impresionați de experiența unică, paramedicii vor acum să-i fie nași.

RECLAMĂ

Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de sâmbătă, 18 ianuarie, în jurul orei 3:30. Un apel la numărul unic de urgență 112 solicita ajutorul salvatorilor Secției de Pompieri Adjud, în localitatea Ciorani, deoarece o femeie gravidă, în vârstă de 24 de ani, acuza dureri.

În cel mai scurt timp la fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD, iar paramedicii au preluat imediat femeia. Însă, la nici 500 de metri de la plecarea ambulanței spre unitatea spitalicească, s-a declanșat nașterea.

Prima experienţă de acest gen a paramedicilor

Fiind la prima intervenție de acest fel, paramedicii au solicitat sprijin de specialitate. Până la sosirea echipajului SAJ, aceștia au asistat nașterea.

La ora 04:00, tânăra mămică a născut o fetiță de 2.400 de grame, sănătoasă. Între timp a ajuns echipajul SAJ, care a efectuat procedurile de specialitate în acest caz și a preluat bebelușul.

Femeia, care mai are trei băieței, a fost transportată cu ambulanța SMURD la spitalul din Adjud. Aceasta era foarte fericită că nașterea primei fetițe a decurs bine.

Întâmplarea a fost de bun augur fiindcă cei trei colegi paramedici și-au exprimat dorința de a fi și nașii fetiței, iar unul dintre aceștia tocmai ce a aflat că va fi tătic. 

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentVIDEO | Adolescenţi înjunghiaţi în faţa unui supermarket din Tulcea. Poliţia îi caută pe atacatori 
Articolul următorCel mai scund om din lume a murit la vârsta de 27 de ani