Un copil de numai trei ani şi-a pierdut viaţa, astăzi, într-un cumplit accident produs în Ponorâta, Maramureş.
Tragedia s-a produs, în această după-amiază, pe DJ 109G, în localitatea Ponorâta din Maramureş, un sat în care oamenii trăiesc în condiţii foarte grele.
Copilul de trei ani se juca în faţa unei case, fără gard, iar la un moment dat a sărit în stradă, chiar în faţa unui autoturism.
Şoferul nu a putut evita impactul, astfel că l-a lovit pe copil. După accident, şoferul l-a luat pe copil, dar şi pe părinţii săi şi a plecat la spitalul din Târgu Lăpuş.
„Echipa de cercetare este la fața locului și desfășoară verificări pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Din primele informații se pare ca minorul ar fi fost rănit după ce a fost acrosat de un autoturism, șoferul l-ar fi transportat la Spitalul din Târgu Lapuş, unde a decedat”, se arată într-un comunicat al Poliţiei
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Sursa: observator