Acasă Life Style Copiii care vor avea succes în viață sunt cei cu note de...

Copiii care vor avea succes în viață sunt cei cu note de 7 și 8

513
0

Școala ajunge să ne învețe să respectăm niște standarde, să tindem către nota perfectă – 10. Însă viața ne dovedește, nu de puține ori, că realitatea este cu totul alta. Și că nu este atât de importantă nota din catalog, ci cât de multe abilități dobândești în mod real, care îți vor fi utile la maturitate. Mărturie stau mai multe studii desfășurate în acest sens și o mulțime de oameni care au avut succes deși au eșuat lamentabil în școală.

RECLAMĂ

Notele bune la școală nu garantează succesul în viață

Copiii se împart de obicei în două categorii: cei cărora le place școala și cei care nu se omoară cu ea. Mă rog, ar putea exista și cea de-a treia categorie, care ar da o petrecere dacă ar afla că s-a dărâmat școala. Majoritatea părinților, indiferent de înclinația copilului către studiu, își doresc și chiar își presează odrasla să exceleze în domeniul academic. De multe ori și colectivitatea sau alți factori ajung să îi determine pe școlari să își dorească note cât mai mari, de preferat 10. Însă aceste note nu fac decât să reflecte cunoștințele pe care copilul respectiv le are într-un anumit domeniu și nicidecum să îi confere vreun avantaj în ceea ce privește provocările reale pe care i le va oferi viața. 

Astfel, psihologul de la Universitatea Harvard, David McClelland, a descoperit în anii 1960 că oamenii de succes sunt motivați într-o oarecare măsură de 3 nevoi:realizarea individuală (să pornească o afacere, să câștige un milion de dolari sau Premiul Nobel), relațiile și puterea. Importanța fiecăreia depinde personalitatea cu care te-ai născut și de influența părinților. Însă memorarea pe dinafară a tabelului periodic al elementelor chimice sau a poeziilor de la limba română îți conferă șanse mici de a câștiga foarte mulți bani, de a deține putere sau de a conduce oameni. Un elev poate să fie plictisit și lipsit de motivație în clasă, dar odată ce descoperă ceva care îl motivează va munci atât de aprig încât va atinge un succes răsunător.

note de 7 si 8

Moviația este esențială pentru succes. În lipsa sa, chiar și cei mai inteligenți copii vor ajunge să rămână sub așteptări. Cercetătoarea Rena Subotnik a observat acest lucru când a verificat 210 absolvenți ai Școlii Elementare a Colegiului Hunter, o școală destinată copiilor supradotați. Acești copii aveau un IQ mediu de 157, mai ridicat decât peste 99% dintre oameni și proveneau din familii cu o situație economică bună. Dacă inteligența brută poate prezice succesul în carieră, ei cu siguranță s-ar fi numărat printre beneficiari. Însă cercetătoarea, director al Centrului pentru Psihologie din Școlile și Educația din cadrul Asociației Psihologice Americane, a verificat cum s-au descurcat copiii și a descoperit că la o vârstă medie au ajuns oameni fericiți, prosperi, implicați în comunitate. Însă nu și-au dorit să realizeze lucruri mărețe, ceea ce reprezintă o mare revelație. Dacă ne dorim să atingem măreția, IQ-ul nu este suficient. De ce nu avem suficiente așteptări de la noi înșine nu se cunoaște, însă Subotnik are o teorie, respectiv că acești copii geniali nu au avut acea foame pentru a reuși, de a-și dovedi abilitățile, care este atât de necesară pentru a deveni o forță a naturii.

Uneori, tocmai acel tip de gândire care determină o persoană să schimbe lumea o poate împinge să dea foc la școală. Gânditorii creativi, acel tip de om care înființează un business și transformă modul în care vedem lucrurile, prezintă multe caracteristici plăcute, precum curiozitatea, apetitul pentru risc și mintea deschisă. Renumitul Bill Gates, deși a luat parte la cursurile susținute de o școală privată din Seattle, a renunțat la Harvard când se afla în al treilea an de studiu pentru a pune bazele unei companii denumite Microsoft. Când i s-a acordat o diplomă onorifică la Harvard, a glumit spunând că este bucuros să fie desemnat cel mai de succes abandon academic al universității Harvard. La fel a procedat și Mark Zuckerberg. Astfel de oameni împărtășesc trăsături de caracter care sunt rareori apreciate în sala de clasă, conform unui studiu desfășurat în SUA. Ei pot fi încăpățânați, uită detalii, provoacă profesorul, pun sub îndoială regulile. Pot fi dezorganizați și impulsivi. Însă aceste calități care scot din sărite profesorii ajung să îi propulseze pe culmi nebănuite în carieră.

Notele mari și creierul inteligent nu reprezintă decât 20% din succesul în viață

Un IQ extraordinar sau note de 10 pe linie reprezintă doar 20% din succesul în lumea de business, conform psihologului și scriitorului Daniel Goleman. Acesta spune că „IQ-ul ne oferă prea puține informații pentru a explica destinele dierite ale oamenilor care au aceeași bază de pornire, aceeași școlarizare și aceleași oportunități”. Atunci când 95 de studenți de la Harvard au fost urmăriți la maturitate, cei care au avut cele mai mari note în facultate nu au cunoscut neapărat succesul, în comparație cu colegii care au avut note mai mici – când au fost comparate veniturile, productivitatea sau statusul în domeniul lor de activitate – și nici nu s-au bucurat de satisfacții mari în viață, nici de fericire cu prietenii, familia și relațiile romantice.

Restul de 80% din succes poate fi atribuit unei game largi de factori, precum bunăstarea familială și educația, temperamentul, norocul și inteligența emoțională. Cel din urmă factor este cel mai important. Inteligența emoțională acoperă un spectru larg de abilități, precum conștiința de sine (valorea propriei persoane și abilitatea de a interpreta emoții), auto-control (inițiativă, optimism, controlul emoțiilor tulburătoare), conștiința socială, abilitatea de a citi emoțiile altor oameni și abilitatea de a gestiona relații influențând, cultivând o rețea de conexiuni, lucrând în ehipă, conducând cu o viziune convingătoare.

Poți lua numai note de 10 la școală, dar nimeni nu reușește să ia numai note de 10 în viață. În viață ajungi să iei nota maximă doar dacă iei mai întâi note mici și înveți să te ridici apoi. Școala ne învață să avem o gândire prin care un anumit efort va aduce întotdeauna un rezultat măsurabil, previzibil, de succes. Viața reală nu funcționează astfel. Mințile creative ajung să se revolte deseori în școală, iar succesul poate să provină de la o curiozitate neîmblânzită.

Sursa: qbebe

RECLAMĂ
Articolul precedentBărbat rănit grav, după ce maşina în care se afla a fost lovită în plin de un tren
Articolul următorGigi Becali, gest de 150.000 de euro pentru pe un fotbalist de la FCSB. „A venit băiatul la mine și…”