Pompierii nu au avut loc să ajungă la un incendiu, într-un cartier de lux din Capitală. Când au reușit să se strecoare printre clădirile construite prea aproape unele de altele, nu au găsit surse de apă. A ars ultimul etaj al unui fost hotel, transformat în bloc de locuințe, din Cartierul Francez.
Flăcările au cuprins în doar câteva minute acoperișul unui bloc dintr-un cartier din Nordul Capitalei. Fumul gros i-a alarmat pe vecini, care au sunat imediat la pompieri. Pompierii au trimis inițial 8 echipaje, dar pentru că flăcările au continuat să se extindă, a fost nevoie de ajutoare suplimentare. În total, peste 100 de pompieri și 20 de autospeciale au intervenit . Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București: „Alimentarea autospecialelor noastre cele care au refulat la înălțime s-a făcut din resurse proprii, adică autospeciale de pompieri cu rezervă mare de apă, dar și din rețeaua din hidranți atât cât a fost posibil. Străzile sunt înguste sau îngustate de autoturismele care sunt staționate. E o problemă specifică în București, de fiecare dată sunt aceleași probleme.”
Intervenția pompierilor a fost cu atât mai dificilă cu cât clădirile din cartier sunt construite foarte aproape una de cealaltă. Primăria sectorului 1 anunță că va verifica modul în care au fost autorizate construcțiile, dar și documentele care au permis transformarea clădirii arse – din hotel în bloc de locuințe. Clotilde Armand, primarul sectorului 1: „Vedem consecințele unui urbanism prost. Va trebui să verificăm fiecare autorizație de construcție, de cine a fost dată și cei care au emis aceste autorizații să plătească pentru ce se întâmplă acum.” O anchetă va stabili de la ce au pornit flacările.
sursa https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/controale-dupa-incendiul-de-pe-soseaua-nordului-pompierii-abia-au-putut-intra-in-zona-iar-cand-au-reusit-n-au-gasit-surse-de-apa-2114247?fbclid=IwAR01jjrOEt69sO5C5N2-cGBFsq_lqvLZHfcImJUoDWlqVyKJ_jG-8nnKKOg