Consiliul Naţional al PNL se reuneşte duminică, 26 ianuarie, la Palatul Parlamentului pentru validarea candidaturii fostului preşedinte al partidului Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din luna mai, din partea coaliției de guvernare, transmite Agerpres.
Reuniunea, care va avea loc începând cu ora 11.00, a fost convocată în urma deciziei din 13 ianuarie a Biroului Politic Naţional al PNL.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, declara despre Crin Antonescu că „e un om cu o experienţă mare politică, care vine după mulţi ani, în politica activă”.
„Avem încredere în calităţile domnului Crin Antonescu, în experienţa pe care a acumulat-o şi PNL va face tot ceea ce va fi posibil în această perioadă de precampanie, de campanie pentru a comunica alegătorilor raţiunile pentru care susţinem această decizie şi pentru ca dânsul să intre în turul al doilea şi să câştige alegerile prezidenţiale”, a declarat preşedintele PNL, Ilie Bolojan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
Candidatura la prezidențiale a lui Crin Antonescu a fost deja validată de Consiliul Politic Naţional al PSD, marți, 21 ianuarie. Congresul partidului, care va da votul final, va fi pe 2 februarie.
Pe 23 decembrie anul trecut, liderii PSD, PNL, UDMR şi reprezentantul minorităţilor au semnat protocolul coaliţiei. În acest context, Ilie Bolojan a anunţat că fostul preşedinte al liberalilor Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României.
Sondajul Avangarde publicat luni seară, 20 ianuarie, îl arată pe Crin Antonescu pe locul al doilea în intenția de vot.