Acasă STIRI SPORTIVE Cine va arbitra partida ”de foc” dintre Rapid și Universitatea Craiova

Cine va arbitra partida ”de foc” dintre Rapid și Universitatea Craiova

110
0

Rapid și Universitatea Craiova se vor duela pe stadionul Giulești, într-un meci din cadrul etapei a 2-a din play-off-ul SuperLigii. 

RECLAMĂ
  • Partida dintre cele două formații este programată pe 29 martie (sâmbătă), de la 20:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro

Cu câteva ore înainte de startul acestui duel a fost aflat și numele ”centralului” care va oficia acest meci, iar acesta este unul sonor: Istvan Kovacs (40 de ani). 

Istvan Kovacs, la centru în partida Rapid – Universitatea Craiova 

Duelul dintre Rapid și Universitatea Craiova se anunță unul ”incendiar”. Giuleștenii sunt obligați să-i învingă pe olteni pentru a se apropia de formațiile aflate pe podium (CFR Cluj, FCSB și Craiova), în timp ce trupa lui Mirel Rădoi (44 de ani) își dorește să revină în fruntea ierarhiei din SuperLiga. 

Pentru a avea certitudinea că această partidă va fi ”ținută sub control”, Kyros Vassaras (59 de ani), președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a decis să-l delege la acest meci pe Istvan Kovacs, cel mai bine cotat arbitru la acest moment din România. 

Kovacs va fi ajutat de tușierii Tunyogi Ferencz și Ioan Alexandru, în timp ce în camera VAR se va afla Cătălin Popa. Observatorul jocului va fi Irina Mîrț.

Istvan Kovacs revine la ”centrul” unui meci din SuperLigă, după ce a arbitrat partida din Nations League dintre Slovenia și Slovacia (0-0, 1-0 după prelungiri), în care a împărțit nu mai puțin de opt cartonașe galbene. 

Sursa: Cine va arbitra partida ”de foc” dintre Rapid și Universitatea Craiova

RECLAMĂ
Articolul precedentCât va câștiga Cosmin Olăroiu, dacă va accepta funcția de selecționer
Articolul următorCurg laudele pentru Dan Șucu în presa din Italia, după ce Nicolae Stanciu s-a înțeles cu Genoa