Cine este bărbatul care a ucis-o pe Anda și apoi a incendiat-o. Emil Gânj avea de executat peste 15 ani de închisoare, dar a fost eliberat înainte de termen
Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este acum căutat de autorități după ce a ucis-o pe fosta parteneră, Anda, după care a incendiat-o. Acesta a avut probleme grave cu legea, fiind condamnat pentru omor, însă eliberat în 2020.
Bărbatul care a ucis-o pe Anda avea o condamnare pentru omor
Ies la iveală detalii cutremurătoare despre bărbatul care a săvârșit crima din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este căutat după ce a ucis-o pe Anda. Fata a fost bătută, apoi incendiată. La momentul actual, polițiștii fac apel la populație pentru prinderea acestuia.
Emil Gânj are două condamnări la activ. Prima a fost în anul 2011, pentru omor calificat. Acesta avea de executat o pedeapsă de 15 ani și șase luni, urmând să iasă la începutul lunii ianuarie 2026. Totuși, Judecătoria Târgu Mureș a decis eliberarea sa în noiembrie 2020, relatează snoop.ro.
Deși penitenciarul s-a opus, judecătorii au luat această decizie pe motiv că a dat dovadă de o „conduită bună constantă”. Astfel, Emil a fost eliberat cu cinci ani și o lună înainte de termen.
„A dat dovezi temeinice de îndreptare, având o conduită bună constantă și se poate presupune rezonabil la acest moment că acestea sunt suficiente pentru realizarea prevenției speciale în cazul sau, în ciuda antecedentelor penale, care nu sunt atât de semnificative încât să justifice prin ele însele amânarea”, se arată în motivarea Judecătoriei Târgu Mureș.
Emil Gânj a bătut-o de două ori pe Anda și a răpit-o
În februarie 2024, polițiștii au emis un ordin de protecție pe numele bărbatului, după ce a bătut-o pe Anda. Acesta a fost obligat să poarte o brățară electronică, iar Judecătoria Luduș a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său.
Atunci, Emil Gânj a fost trecut pe lista persoanelor urmărite, însă a fost de negăsit. Anda a fost bătută cu pumnii și picioarele, până s-a prăbușit la pâmânt inconștientă. De asemenea, aceasta a fost strânsă de gât, arată Judecătoria Luduș.
La un an după acest incident, în februarie 2025, Emil a răpit-o pe Anda și a bătut-o din nou. Tânăra a reușit să scape din mâinile sale și s-a deschis un alt dosar penal. În 30 aprilie 2025, Judecătoria Luduș l-a condamnat la 2 ani de închisoare pentru că a încălcat ordinul de protecție și 1867 zile, cât mai avea de executat din cei 15 ani și 6 luni pentru omor, mai relatează sursa citată.